• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
26 august 2025 În Actual, Important, Politică

12 secții de votare vor fi deschise pentru regiunea transnistreană la alegerile parlamentare din 28 septembrie

biroul_informeaza_37_0_11_0_31_0_0

Cetățenii cu drept de vot din localitățile situate în stânga Nistrului, din municipiul Bender, precum și din comuna Chițcani și satele Cremenciug și Gîsca (raionul Căușeni), aflate temporar în afara controlului constituțional, vor participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. 

Aceștia își vor exercita dreptul de vot în una dintre cele 12 secții de votare, care vor activa în ziua scrutinului electoral, conform Hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr. 3852 din 24 august 2025.

Accesul alegătorilor din regiunea transnistreană către secțiile de votare va fi organizat astfel încât să fie asigurată desfășurarea în condiții optime a procesului electoral. Câte o secție de vot va fi deschisă în următoarele localități: Chișinău, Gura Bâcului, Hagimus, Copanca, Cocieri, Doroțcaia, Sănătăuca și Răscăieți. În același timp, la Varnița și Rezina vor fi deschise câte două secții de vot.

Îndemnăm cetățenii să participe responsabil la scrutin, să-și exercite dreptul de vot în conformitate cu cerințele legislației Republicii Moldova și să respecte normele legale care asigură buna desfășurare a alegerilor.

Articolul precedentIon Ceban: De la 1 septembrie, problema ambuteiajelor din Chișinău va fi exploatată în scopuri politice, la turații maxime
Articolul următorRepublica Moldova lansează VioData – primul sistem informațional național dedicat combaterii violenței

Postari relevante:

  • grosu
    Igor Grosu, ales Președinte al Parlamentului
  • maia sandu
    Președintele Sandu a invitat fracțiunile parlamentare la consultări privind desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.512)
  • Bloguri (317)
  • Breaking (1.322)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (346)
  • Important (6.216)
  • Internațional (147)
  • Justiție (141)
  • Politică (3.042)
  • Social (574)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Igor Grosu, ales Președinte al Parlamentului 22 octombrie 2025
  • Președintele Sandu a invitat fracțiunile parlamentare la consultări privind desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru 22 octombrie 2025
  • La Parlament are loc procedura de alegere a Președintelui Parlamentului 22 octombrie 2025
  • Dorin Recean, la ședința Platformei Anticorupție: Avem obligația să continuăm reforma justiției, cu pași mult mai hotărâți și mai rapizi 22 octombrie 2025
  • Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu membrii Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul Regatului Unit al marii Britanii și Irlandei de Nord 22 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Igor Grosu, ales Președinte al Parlamentului 22 octombrie 2025
  • Președintele Sandu a invitat fracțiunile parlamentare la consultări privind desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru 22 octombrie 2025
  • La Parlament are loc procedura de alegere a Președintelui Parlamentului 22 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3121)
    • octombrie (249)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate