Veaceslav Ioniță Portofoliul creditelor bancare pentru procurarea/construcția de imobil a ajuns în 2021/T1 la 8,3 miliarde lei. În martie a fost înregistrată o creștere record de 247,5 milioane lei. Precedentul record a fost stabilit în August 2019, când portofoliul de credite ipotecare a crescut cu 232,2 milioane lei. Trimestrul I a pornit foarte voios în […]
Anticipatele vor avea loc, probabil, după starea de urgență
Argumentele din decizia Curții Constituționale care permit dizolvarea Parlamentului sunt suficiente. Ca element nou în jurisprudența sa, CC a menționat, că, spre deosebire de practica anterioară, a examinat alineatul 1 din art.85 al Constituției în comun cu alineatul 2 al aceluiași articol. Acestea se referă, pe de o parte, la termenul de 90 de zile […]
Maia Sandu s-ar putea confrunta cu o mare problemă după alegerile anticipate
Analistul politic și-a exprimat opinia în legătură cu evoluția situației politice din țară, în emisie la Radio Sputnik Moldova. Realitatea politică se poate dezvolta în așa fel încât, după alegerile parlamentare anticipate, președintele Moldovei, Maia Sandu, să primească un sprijin serios în forul legislativ al țării. Opinia a fost exprimată de politologul Serghei Manastîrlî în […]
Toți triumfă că Parlamentul va fi dizolvat și nimeni nu se gândește ce va fi în viitor
www.politics.md Alegerile parlamentare anticipate nu vor schimba situația politică din țară, iar viitorul Parlament va fi identic sau chiar mai problematic decât actualul. Opinia a fost expusă de către fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, într-un interviu pentru Europa Liberă. „Deși motivul anunțat al acestei dizolvări de parlament este eliminarea hoților, asanarea clasei politice […]