Centrul Internațional pentru Apărarea Drepturilor Omului și Democrației (CIADOD) va organiza, în 25 iunie, la Chișinău, o conferință internațională de amploare, dedicată unor probleme stringente, precum libertatea de exprimare, buna guvernare, statul de drept și justiția, elemente esențiale pentru Moldovei în spiritul unei democrații autentice. În contextul provocărilor majore pentru țara noastră, inclusiv corupția și […]
Maia Sandu a semnat decretul pentru inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană
Astăzi, după ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană (CNIE) și în prezența membrilor acesteia, Președinta Maia Sandu a semnat decretul pentru inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. În cadrul aceleiași ședințe a CNIE a fost discutată Poziția de negociere pentru aderarea Republicii Moldova la UE, prin care urmează să acceptăm cadrul […]
Prim-ministrul, de Ziua mondială a refugiaților: „Moldova vrea pace”
Prim-ministrul Dorin Recean a marcat Ziua mondială a refugiaților alături de mai mulți copii ucraineni, care se află, în prezent, în raionul Ștefan Vodă. Șeful Executivului a menționat că această zi este o ocazie în plus pentru a ne aminti despre solidaritatea, empatia și ospitalitatea de care dau dovadă cetățenii Republicii Moldova. Totodată, premierul a […]
Starea democrației în R.Moldova – deplorabilă! Irina Vlah s-a adresat Secretariatului General al Consiliului Europei
Irina Vlah, fondatoarea „Platformei Moldova”, a publicat o nouă adresare – de această dată către Secretariatul General al Consiliului Europei și care „are la bază situaţia deplorabilă din Republica Moldova la capitolul democraţie şi drepturile omului, care s-a înrăutăţit constant în ultimii aproape patru ani. Venind la guvernare cu lozinci democratice, Partidul Acţiune şi Solidaritate […]