Recent, Irina Vlah, fondator şi preşedinte al „Platformei Moldova”, şi-a anunţat intenţia de a candida la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. Iar aceasta este un motiv serios pentru a face o evaluare a şanselor sale. Din start, trebuie de menţionat că Irina Vlah porneşte în lupta pentru funcţia de Preşedinte cu o serie de […]
Premierul Dorin Recean a prezidat ședința plenară a Consiliului Economic de pe lângă prim-ministrul Republicii Moldova
Premierul Dorin Recean a prezidat ședința plenară a Consiliului Economic de pe lângă prim-ministrul Republicii Moldova, la care au mai participat vicepremierul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, și vicepremierul, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. Împreună cu reprezentanții mediului de afaceri a fost discutată situația economică actuală, provocările cu care se confruntă […]
Sondaj: Peste 66% dintre cetățenii moldoveni intenționează să participe la referendumul constituțional privind aderarea Republicii Moldova la UE
Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în cooperare cu CBS-AXA, a prezentat astăzi, 30 iulie, rezultatele primului sondaj de opinie „Percepția cetățenilor cu privire la procesul de integrare europeană al Republicii Moldova”. Sondajul a fost realizat față în față în perioada 28 iunie – 18 iulie 2024, la nivel național, cu excepția regiunii transnistrene, […]
Favoriții în cursa pentru Președinția țării sunt Maia Sandu, Renato Usatîi și Irina Vlah
Favoriții în cursa pentru Președinția țării sunt Maia Sandu, Renato Usatîi și Irina Vlah – arată cel de-al doilea sondaj de opinie „Percepția cetățenilor cu privire la procesul de integrare europeană al Republicii Moldova”, efectuat de CBS Research, la comanda Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Astfel, dacă duminică ar avea loc alegeri prezidențiale, […]