Astăzi, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a organizat la Chișinău Marșul Familiei – o acțiune pașnică a susținătorilor valorilor tradiționale și ai instituției familiei. La marș au participat peste 10 mii de persoane din întreaga țară, care au venit în inima Moldovei împreună cu familiile lor. Marșul a pornit din fața Academiei de Studii Economice […]
Lilia Munteanu: „Un maseur nu poate fi kinetoterapeut, dar un kinetoterapeut cu vocație poate fi și maseur”
Specialistă în masaj și kinetoterapie la Spitalul Cancelariei de Stat “Kinetoterapia completează frumos tot ce fac deja în domeniul masajului” Există oameni care-și transformă profesia în vocație. Care nu doar ating corpul, ci liniștesc și sufletul. Lilia Munteanu este unul dintre acești oameni. Drumul ei a început la Spitalului Cancelariei de Stat, unde a venit […]
În cadrul campaniei „La sfat cu cetățenii”, reprezentanții Blocului Alternativa s-au întâlnit și cu locuitorii raionului Ștefan Vodă
În cadrul campaniei „La sfat cu cetățenii”, liderii și reprezentanții Blocului Alternativa s-au întâlnit astăzi și cu locuitorii raionului Ștefan Vodă pentru a asculta nemijlocit atât preocupările, cât și propunerile localnicilor pentru o viață mai bună. Ion Chicu: „De patru ani, dacă primarul nu este din partea PAS, nu primește investiții, nu primește proiecte, iar […]
Reprezentanții Blocului Alternativa au organizat o acțiune de protest în fața Consiliului Audiovizualului
Reprezentanții Blocului Alternativa au organizat o acțiune de protest în fața Consiliului Audiovizualului, exprimându-și nemulțumirea față de modul în care această instituție s-a transformat într-un instrument de cenzură. Potrivit lui Ion Bulgac, reprezentantul MAN, nivelul de încredere al oamenilor în mass-media a atins minimul istoric. „Toate instituțiile statului, inclusiv CA, sunt subordonate politic. Libertatea de […]
ro
ru