Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, activitatea căruia a fost limitată pe perioada examinării cauzei civile, a constatat că „astăzi a fost învestit în funcție noul Guvern al PAS — deja al treilea la număr. De această dată, reprezentanții partidului de guvernământ au apelat la un premier „din afară”. Dar nu trebuie să ne […]
Noul Guvern va depune sâmbătă, 1 noiembrie, jurământul de învestire
Sâmbătă, 1 noiembrie, la ora 10:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet de miniștri, condus de Prim-ministrul Alexandru Munteanu, care a primit astăzi votul de încredere din partea Parlamentului. La ceremonie va participa și Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Alexandru Munteanu: Este o mare onoare pentru mine să pot servi țara
După votarea Guvernului, premierul Alexandru Munteanu a mulțumit deputaților Parlamentului Republicii Moldova pentru sprijinul acordat programului de guvernare și pentru încrederea oferită echipei. „Este o mare onoare pentru mine să pot servi țara. Ne vom concentra pe creșterea economică și continuarea direcției noastre strategice – aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, obiectiv susținut de majoritatea […]
Parlamentul a acordat vot de încredere Guvernului condus de Alexandru Munteanu
Parlamentul a acordat vot de încredere Guvernului condus de Alexandru Munteanu. Proiectul de hotărâre a fost votat de 55 de deputați. Tot în cadrul ședinței plenare de astăzi a fost dezbătut și Programul de activitate al executivului – „UE, Pace, Dezvoltare”. În Programul de activitate al Guvernului se menționează că, pe perioada mandatului, executivul se va conduce […]
ro
ru