Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a înregistrat un proiect de lege care să corecteze inechitatea și să elimine treptat scutirile fiscale aplicate pentru regiunea transnistreană din anul 2000. Primele scutiri fiscale vor fi eliminate în acest an pentru produse neesențiale sub aspect social, precum alcoolul. „Astfel, la importul și comercializarea acestor produse se vor aplica […]
Modernizarea sectorului energetic al Moldovei și proiectul liniei electrice Strășeni–Gutinaș, pe agenda discuțiilor la Washington
Accelerarea cooperării privind construcția liniei electrice aeriene de 400 kV Strășeni–Gutinaș, precum și continuarea modernizării Sistemul Electroenergetic Național, printre principalele subiecte discutate în cadrul întrevederilor pe care ministrul Energiei, Dorin Junghietu, le-a avut la Washington cu oficiali de rang înalt ai Departamentului de Stat al SUA. În cadrul vizitei sale, ministrul Dorin Junghietu s-a întâlnit […]
PSRM înaintează o moțiune simplă de cenzură asupra politicilor Ministerului Muncii și Protecției Sociale
În cadrul ședinței plenare a Parlamentul Republicii Moldova, deputatul PSRM Ala Ursu-Antoci a dat citire moțiunii de cenzură simple asupra politicilor Ministerului Muncii și Protecției Sociale, înaintate de fracțiunea socialiștilor împreună cu opoziția parlamentară: „Fracțiunea Partidului Socialiștilor împreună cu opoziția parlamentară înaintează astăzi o moțiune simplă asupra politicilor Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Nu o […]
Sondaj IMAS: Note proaste pentru Guvernul Munteanu. 61% nu văd nicio schimbare
61% consideră că nu există nicio schimbare după învestirea Guvernului condus de Alexandru Munteanu – arată datele „Barometrului socio-politic” din februarie publicat astăzi de IMAS. 17% văd unele schimbări în bine, iar 14% văd schimbări în rău. Respondenții au acordat și note Guvernului Munteanu. 60% au acordat note de la 1 la 4 sau note […]
ro
ru