Renato Usatîi a anunțat astăzi semnarea moțiunii simple împotriva politicilor în domeniul energetic. Documentul a fost semnat de către deputații fracțiunilor Partidul Nostru, Blocul „Alternativa” și Partidul Democrația Acasă. Autorii documentului cer constatarea haosului tarifar, audierea urgentă a ministrului Energiei, ANRE și Energocom, aplicarea retroactivă a tarifelor corectate, stabilirea unui mecanism transparent de compensare a […]
S-au făcut primii pași concreți în negocierile pe Clusterul 1 – Valori fundamentale
Săptămâna aceasta au avut loc primele ședințe din cadrul negocierilor tehnice pe marginea Clusterului 1, un moment important în parcursul Republicii Moldova spre aderarea la Uniunea Europeană. „Împreună cu colegii din Comisia Europeană, am discutat ce avem de făcut pentru a realiza reforme prioritate în cadrul Capitolelor 23 și 24, care vizează statul de drept, […]
MAN cere audierea prim-ministrului și se alătură opoziției pentru moțiunea de cenzură
Mișcarea Alternativa Națională (MAN) cere astăzi audierea prim-ministrului în plenul Parlamentului și va semna moțiunea de cenzură împotriva ministrului energiei, alături de partidele de opoziție. „Considerăm că toate partidele parlamentare și extraparlamentare trebuie să-și consolideze eforturile pentru a obține dreptate pentru oameni. Insistăm: – micșorarea substanțială a tarifelor; – aplicarea retroactivă a tarifelor micșorate; – recalcularea […]
Republica Moldova, solidară cu Ucraina: Un lot de asistență umanitară va fi transmis poporului ucrainean, care luptă pentru pacea întregului continent european
Republica Moldova va acorda asistență umanitară Ucrainei, în contextul atacurilor constante asupra infrastructurii critice, condițiilor meteorologice nefavorabile, dar și în semn de solidaritate și recunoștință pentru apărarea întregului continent european împotriva agresiunii Federației Ruse de aproape 4 ani. Loturile de asistență umanitară includ mai multe bunuri materiale din domeniul energetic – generatoare, transformatoare, conductoare și […]
ro
ru