Dumitru Cucu, avocat și administrator autorizat, într-o nouă postare pe Facebook, susține că „de doi ani, sub steagul „luptei cu abuzurile”, se desfășoară o campanie împotriva câtorva administratori autorizați, inclusiv împotriva lui, pentru că, în dosare concrete, au avut curajul să spună „nu” acolo unde se aștepta o semnătură”. Reamintim că, la 11 septembrie, Ministerul […]
Regimul accizelor va fi aliniat la normele UE
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind modificarea Titlului IV din Codul fiscal, elaborat de Ministerul Finanțelor în vederea transpunerii a șase acte normative ale Uniunii Europene și reorganizării integrale a cadrului național privind accizele armonizate. Proiectul reprezintă un cadru general clarificat și corelat cu prevederile Codului vamal al Uniunii și cu regimul teritoriilor terțe. […]
PSRM solicită Parlamentului să examineze chiar în ședința de astăzi proiectul privind reducerea TVA la carburanți
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova solicită Parlamentului ca, chiar în ședința de astăzi, să includă pe ordinea de zi și să examineze inițiativa PSRM privind reducerea TVA la produsele petroliere, pentru a asigura o reducere reală a prețurilor la benzină și motorină. Despre aceasta au declarat deputații socialiști Grigore Novac și Vladimir Odnostalco, în cadrul […]
Maia Sandu a discutat cu o delegație de senatori cehi despre parcursul european al Republicii Moldova și cooperarea bilaterală
Președinta Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu o delegație a Comisiei pentru afaceri externe, apărare și securitate a Senatului Republicii Cehe, formată din președintele Comisiei, Pavel Fischer, vicepreședintele Comisiei, Marek Ošťádal, și senatorul Tomáš Czernin. Discuțiile s-au axat pe sprijinul Cehiei pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, pe cooperarea în domeniul securității […]
ro
ru