Republica Moldova va iniția negocieri cu Regatul Suediei și Republica Kazahstan pentru încheierea unor acorduri privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor. Comisia pentru politică externă a avizat, la ședința din 23 iulie, inițierea negocierilor cu cele două state. Acordurile vor consolida cadrul juridic bilateral în domeniul investițiilor, vor fortifica relațiile investiționale și vor intensifica […]
Vlad Filat: R. Moldova se află aproape de coada clasamentului regional exact la capitolul care trebuia să reprezinte principala realizare a actualei guvernări
Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), a declarat că „ani la rând ni s-a spus că lupta împotriva corupției este principala prioritate a guvernării. În numele acestui obiectiv au fost promovate „reforme”, au fost reorganizate instituții și au fost atrase resurse financiare din partea partenerilor externi. Astăzi putem compara promisiunile cu rezultatele. Unul […]
Energocom continuă achizițiile de gaze pentru anul gazier 2026–2027
S.A. „Energocom” continuă procesul de achiziție a gazelor naturale destinate anului gazier 2026–2027, respectiv perioadei 1 octombrie 2026 – 30 septembrie 2027, în conformitate cu strategia de achiziție aprobată de companie. După rundele de licitații demarate începând cu 16 iulie curent, Societatea a organizat noi proceduri pentru completarea portofoliului de gaze necesar sezonului rece. Astfel, […]
Primăria Chișinău: lucrările de amenajare a străzii Veronica Micle continuă
Primăria Chișinău informează că pe str. Veronica Micle continuă lucrările de amenajare a trotuarelor și a spațiilor verzi adiacente. Intervențiile se desfășoară etapizat, pe tronsoane, pentru a reduce impactul asupra circulației rutiere. În acest context, până pe 30 august 2026, va fi suspendat traficul rutier pe str.Veronica Micle, pe tronsonul cuprins între str. Aleksandr Pușkin […]
ro
ru