Primul Congres Național al Memoriei are loc sâmbătă, 28 iunie 2025, la Palatul Republicii, sub egida Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Ministerul Educației și Cercetării, Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova și Institutul de Istorie al Universitatea de Stat din Republica Moldova, în parteneriat cu alte instituții de profil.
Evenimentul reunește la supraviețuitori și descendenți ai victimelor deportărilor și represiunilor politice, alături de cercetători, cadre didactice, reprezentanți ai autorităților și ai societății civile, cu scopul de a consolida cultura memoriei în Republica Moldova – în spiritul valorilor europene ale adevărului istoric, demnității și democrației.
„Cultura memoriei nu este doar un exercițiu al trecutului, ci o investiție în viitorul identitar al unei națiuni. Cultura memoriei este temelia pe care se sprijină demnitatea unui neam. Fără ea, patrimoniul național nu este decât piatră mută, lipsită de suflet și continuitate”, a declarat ministrul Culturii, Sergiu Prodan.
Agenda Congresului include sesiuni tematice privind cercetarea și educația despre crimele regimului comunist, recuperarea patrimoniului memorial, rolul instituțiilor și armonizarea legislației cu standardele internaționale în domeniul comemorării.
Evenimentul se va încheia cu adoptarea unei rezoluții privind dezvoltarea și promovarea culturii memoriei în Republica Moldova.