• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
3 aprilie 2023 În Actual, Important

Pe parcursul lunii martie, 81 de inițiative legislative au fost votate în prima sau în a doua lectură

statistica-lunara_mart23_proces-legislativ

 În luna martie, în plenul Parlamentului a fost votate, în prima sau a doua lectură, 81 de proiecte de acte normative. În aceeași perioadă, au intrat în procedură legislativă 49 de proiecte.

Potrivit datelor statistice, 35 de inițiative legislative au fost votate în prima lectură. De asemenea, deputații au adoptate 46 de acte normative. 28 dintre ele au fost legi, iar 18 – hotărâri. De menționat că opt proiecte au fost votate în prima și în a doua lectură în aceeași ședință plenară.

Printre inițiativele legislative adoptate în plenul Parlamentului figurează reformarea Curții Supreme de Justiție (CSJ) și evaluarea externă a judecătorilor CSJ, introducerea sintagmei „limba română” în toate actele normative, precum și majorarea alocației lunare pentru veteranii războiului de pe Nistru, războiului din Afganistan, participanții la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl și alte categorii populație. Totodată, în prima lectură, a fost votat pachetul de legi care vizează activitatea Serviciului de Informații și Securitate, precum și inițiativa legislativă prin care se propune delimitarea competențelor Procuraturii Anticorupție și Centrului Național Anticorupție la investigarea cauzelor etc.

În luna martie, deputații s-au convocat în trei ședințe plenare. Fiecare dintre ele s-a desfășurat pe parcursul a două zile.

Articolul precedentBarometrul iData – Martie 2023 – Aspecte politice
Articolul următorParlamentul, în ședințe: Ordinea de zi a ședinței a fost modificată în proporție de 545%

Postari relevante:

  • dodon
    Igor Dodon a adresat un mesaj de felicitare lucrătorilor din administrația publică locală
  • ceban ion
    Ion Ceban: Puțini cunosc, dar lucrătorii din organele administrației publice locale își desfășoară o bună parte a activității în condiții de alertă

Caută

CATEGORII

  • Actual (5.811)
  • Bloguri (337)
  • Breaking (1.345)
  • Economie (429)
  • Geopolitică (471)
  • Important (7.526)
  • Internațional (147)
  • Justiție (182)
  • Politică (4.014)
  • Social (836)
  • Uncategorized @ro (21)

Articole recente

  • Igor Dodon a adresat un mesaj de felicitare lucrătorilor din administrația publică locală 1 februarie 2026
  • Ion Ceban: Puțini cunosc, dar lucrătorii din organele administrației publice locale își desfășoară o bună parte a activității în condiții de alertă 1 februarie 2026
  • INTERVIU// Octavian Calmîc: Pentru noi este important ca acei care apelează la serviciile noastre să prospere, deoarece acesta e şi un indicator că ne facem lucrul bine 31 ianuarie 2026
  • În prezent, toate echipele de dispecerat ale Î.S. Moldelectrica, inclusiv Dispeceratul Național, activează în regim continuu 31 ianuarie 2026
  • Procesul de realimentare cu energie electrică se află într-o fază avansată 31 ianuarie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Igor Dodon a adresat un mesaj de felicitare lucrătorilor din administrația publică locală 1 februarie 2026
  • Ion Ceban: Puțini cunosc, dar lucrătorii din organele administrației publice locale își desfășoară o bună parte a activității în condiții de alertă 1 februarie 2026
  • INTERVIU// Octavian Calmîc: Pentru noi este important ca acei care apelează la serviciile noastre să prospere, deoarece acesta e şi un indicator că ne facem lucrul bine 31 ianuarie 2026

Arhiva

  • 2026 (338)
    • februarie (2)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate