www.coment.md
Într-o analiză publicată ceva mai devreme de site-ul nostru, notam că între Preşedintele Igor Dodon şi PSRM, pe de o parte, şi guvernare, pe de altă parte, a început un război politic în toată legea, iar semnele acestuia sunt tot mai evidente.
Atunci, menţionam modul în care guvernarea a încercat să-l compromită pe Preşedintele Igor Dodon în ajunul vizitei omologului său turc, arestând şi extrădând un grup de profesori de la liceul moldo-turc „Orizont”; modul în care guvernarea a încercat sa compromită altă acţiune a Preşedintelui Dodon – întrevederea cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski; eforturile guvernării de a-l pune într-o situaţie extrem de delicată pe Igor Dodon înainte de preconizata sa participare la forumul economic moldo-rus (din 20-22 septembrie), dar şi înainte de Summit-ul CSI, preconizat pentru data de 27-28 septembrie etc. Tot atunci anticipam că, probabil, guvernarea va proceda de aceeaşi manieră cu alte acţiuni importante ale şefului statului, iar dovada a venit chiar vinerea trecută.
Pentru mulţi a fost straniu că PDM şi-a convocat Consiliul Politic Naţional anume în ziua în care la Chişinău şi-a deschis lucrările Congresul Mondial al Familiilor, care a avut loc în premieră în ţara noastră la iniţiativa Preşedintelui Dodon. De regulă, partidele îşi convoacă organele colective de conducere sâmbăta sau duminica, ca şi cei din teritoriu să poată participa la ele fără a se întrerupe de la activităţile de serviciu. Poate că şi PDM ar fi procedat aşa, numai că în acest caz ar fi dat posibilitate presei să vorbească o zi întreagă despre evenimentul ce avea loc în premieră în Moldova – Congresul Mondial al Familiilor. Dar aşa, organizând şedinţa CPN şi încurajând apariţia diferitor speculaţii legate de acest Consiliu (nimic din ce a apărut anticipat în presă cu referire la respectiva şedinţă nu a fost combătut de PD), democraţii au încercat să umbrească evenimentul de talie mondială ce avea loc la Chişinău şi care îl avantaja pe oponentul lor politic. Mai mult ca atât, pentru ca presa şi opinia publică să nu fie dezamăgită, PD le-a dat şi temă de meditaţie – remanierile guvernamentale şi schimbarea platformei partidului (din pro-europeană în pro-Moldova).
De regulă, PDM anunţa astfel de decizii importante la şedinţa sa săptămânală de marţi. De ce a fost nevoie ca deciziile respective să fie enunţate vineri, cred că ne dăm seama cu toţii. De fapt, PDM a folosit un procedeu de lucru tradiţional pentru consultanţii politici, mai bine zis o regulă binecunoscută de aceştia: „Un eveniment important, cel mai eficient poate fi combătut prin alt eveniment important”. Aşa că democraţii au propus opiniei publice să aleagă ce e mai important: deciziile CNP-ului lor sau Congresul Mondial al Familiilor?
De ce PDM a început această luptă cu PSRM? În primul rând, pentru că se teme de creşterea popularităţii socialiştilor şi de faptul că acest partid are şanse reale de a prelua puterea. În al doilea rând, pentru că ţinteşte la o parte in electoratul socialist, trecerea pe platforma pro-Moldova fiind cea mai bună dovadă în acest sens. În al treilea rând, pentru că PSRM a început proteste de amploare în teritoriu, care scot în evidenţă esenţa politicii duse de PD în ultimii nouă ani. În al patrulea rând, pentru că PSRM e unicul partid care nu s-a lăsat indus în eroare de data alegerilor stabilită de democraţi pentru 24 februarie 2019 şi se pregăteşte de alegeri de parcă acestea vor avea loc mâine.
Deci, e clar că există suficiente motive ca între PDM şi PSRM să fie război. Nu e clar doar cu ce se va termina acesta, pentru că PSRM e mult mai puternic decât toţi oponenţii pe care PDM i-a avut până în prezent.
ro