• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
1 decembrie 2024 În Actual, Important

Conducerea PAS, în ședință: Grupările criminale vor încerca să influențeze rezultatele alegerilor parlamentare din 2025. De aceea…

img (75)

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a desfășurat, ieri, ședința Consiliului Politic Național, în cadrul căreia au fost făcute totalurile celor două scrutine electorale din această toamnă – referendumul constituțional și alegerile prezidențiale.

Igor Grosu, liderul partidului, a spus că a fost o campanie fără precedent, cu implicarea în procesele electorale a unor forțe ostile din afara țării și a unor grupări criminale.

“Va trebui să muncim și mai mult în lupta împotriva corupției politice și electorale, astfel încât în țara noastră să decidă cetățenii, nu banii murdari. Am vorbit despre reușite, eșecuri, dar și cum putem îmbunătăți comunicarea cu oamenii, așa încât mesajele noastre să ajungă în fiecare casă din țara noastră, dar și la cei plecați peste hotare”, a menționat el.

Politicianul a spus că un subiect aparte a fost situația politică și prioritățile pentru anul 2025.

“Grupările criminale prin care Rusia încearcă să destabilizeze Republica Moldova folosesc la greu rețelele sociale și propaganda pentru a ne slăbi, pentru a ataca democrația și să influențeze rezultatele alegerilor parlamentare din 2025. De aceea, împreună, va trebuie să muncim și mai mult pentru viitorul european al Moldovei”, a subliniat liderul PAS.

Igor Grosu a mulțumit tuturor echipelor PAS, care împreună cu voluntari, activiști, simpatizanți, au salvat Moldova.

“Unitatea noastră este arma noastră. Doar uniți, cu forțele politice și cetățenii care cred în viitorul european al Republicii Moldova, vom reuși să ducem Moldova înainte”, a mai declarat politicianul.

Articolul precedentCEC Moldova participă la observarea alegerilor parlamentare din România
Articolul următorComitetul executiv al PNUD/UNFPA/UNOPS va vizita Republica Moldova

Postari relevante:

  • Pod_Ismail
    Podul Ismail din Chișinău va fi reconstruit
  • dodon
    Dodon: Maia Sandu, ajunge să vă gândiți doar la ce ați mai putea face pentru a ajuta Kievul! A venit timpul să vă amintiți, în sfârșit, de propriul popor

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.161)
  • Bloguri (411)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (488)
  • Geopolitică (885)
  • Important (11.919)
  • Internațional (147)
  • Justiție (313)
  • Politică (7.511)
  • Social (1.853)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Podul Ismail din Chișinău va fi reconstruit 4 noiembrie 2026
  • Dodon: Maia Sandu, ajunge să vă gândiți doar la ce ați mai putea face pentru a ajuta Kievul! A venit timpul să vă amintiți, în sfârșit, de propriul popor 4 noiembrie 2026
  • Ion Ceban: Salariile deputaților vor crește. Dar pensiile oamenilor care nu fac față facturilor? 4 noiembrie 2026
  • Salariile deputaților se dublează. Ministrul Finanțelor: De la 20 800 la 45 900 lei 4 noiembrie 2026
  • PLDM: Majorarea salariilor demnitarilor în timp ce cetățenii se confruntă cu sărăcia este un afront adus societății 4 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Podul Ismail din Chișinău va fi reconstruit 4 noiembrie 2026
  • Dodon: Maia Sandu, ajunge să vă gândiți doar la ce ați mai putea face pentru a ajuta Kievul! A venit timpul să vă amintiți, în sfârșit, de propriul popor 4 noiembrie 2026
  • Ion Ceban: Salariile deputaților vor crește. Dar pensiile oamenilor care nu fac față facturilor? 4 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4735)
    • noiembrie (58)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate