• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
5 decembrie 2024 În Actual, Important, Politică

PSDE cere demisia imediată și necondiționată a prim-ministrului Dorin Recean„ ca persoană direct responsabilă” de situația din domeniul energetic

psde

Partidul Social Democrat European (PSDE) cere demisia imediată și necondiționată a prim-ministrului Dorin Recean, ca persoană direct responsabilă pentru prejudiciul enorm adus cetățenilor și statului în ansamblu în contextul situației din domeniul energetic. De asemenea, partidul cere instituțiilor responsabile să se autosesizeze în acest caz și să întreprindă toate măsurile legale care se impun.

Potrivit formațiunii, situația de pe piața gazelor naturale, care a generat o criză profundă în plin sezon rece și care va genera, fără îndoială, efecte în lanț, nu poate fi pusă pe seama unui grup mic de persoane, iar demiterea unui ministru nu este nici pe departe suficientă.

„Oricât s-ar încerca acum pasarea responsabilităților, vinovată pentru această criză este întreaga guvernare, în special premierul Dorin Recean, care poartă răspundere directă pentru activitatea ministerelor aflate în nemijlocita sa subordonare.

În aceste condiții, corect ar fi ca, împreună cu ministrul Energiei, să plece în demisie și șeful Cabinetului de miniștri, cel puțin din considerentul că era obligat să se asigure că Republica Moldova nu se va confrunta cu o nouă criză energetică și să intervină la timp, atunci când au apărut primele semnale de alarmă.

Este evident și confirmat public că premierul Recean a fost informat despre o posibilă situație de criză, care ar putea aduce prejudicii statului, însă el a preferat să împartă ziare electorale și să facă propagandă politică, în loc să se ocupe de administrarea treburilor publice”, a mai spus partidul.

PSDE subliniază că, securitatea energetică este un domeniu vital și nu poate fi lăsată pe seama unei persoane sau a unui grup de persoane, este o prioritate a întregii clase guvernante.

„În mod normal, subiectul asigurării cu resurse energetice ar fi trebuit să fie pe agenda Consiliului Suprem de Securitate și să fi fost deja examinat la cel mai înalt nivel. Această instituție se preocupă însă, în continuare, de teme inventate cu carcater eminamante electoral, care nu au nicio relevanță pentru bunăstarea și siguranța cetățenilor”, au conchis social-democrații.

Articolul precedentDecizia de politică monetară a BNM
Articolul următorIgor Munteanu: Nu este clar unde se afla actualul Prim-ministru dacă nu a avut timp să verifice miniștrii responsabili de „primirea iernii”

Postari relevante:

  • alexandru
    Premierul desemnat a avut primele consultări cu mediul de afaceri
  • signal-2025-10-25-10-46-26-227
    Patru membri de familie ai cetățenilor Republicii Moldova, evacuați din Fâșia Gaza, au ajuns în siguranță în Republica Moldova

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.546)
  • Bloguri (317)
  • Breaking (1.323)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (347)
  • Important (6.250)
  • Internațional (147)
  • Justiție (144)
  • Politică (3.070)
  • Social (576)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Premierul desemnat a avut primele consultări cu mediul de afaceri 25 octombrie 2025
  • Patru membri de familie ai cetățenilor Republicii Moldova, evacuați din Fâșia Gaza, au ajuns în siguranță în Republica Moldova 25 octombrie 2025
  • Igor Grosu: „Pentru următorii patru ani avem un volum enorm de muncă în aproximarea legislației naționale la cea europeană, iar experiența României este esențială” 25 octombrie 2025
  • Maia Sandu va efectua o vizită în România 25 octombrie 2025
  • În noul Parlament au fost constituite șase fracțiuni 24 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Premierul desemnat a avut primele consultări cu mediul de afaceri 25 octombrie 2025
  • Patru membri de familie ai cetățenilor Republicii Moldova, evacuați din Fâșia Gaza, au ajuns în siguranță în Republica Moldova 25 octombrie 2025
  • Igor Grosu: „Pentru următorii patru ani avem un volum enorm de muncă în aproximarea legislației naționale la cea europeană, iar experiența României este esențială” 25 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3155)
    • octombrie (283)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate