• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
16 octombrie 2018 În Actual, Important

Tiraspol-Chişinău: rachete contra concesii

opinie30

Dan Nicu

Începând de marţi, 9 octombrie, automobilele înmatriculate în regiunea transnistreană sunt admise în traficul internaţional, primind „plăci neutre”, aprobate de Chişinău.

Unicul motiv de mândrie pentru autorităţile noastre ar putea fi, probabil, faptul că pe plăci există inscripţia MD. În rest, de câţiva ani încoace, politica cedărilor unilaterale faţă de aşa-zisele „autorităţi” separatiste nu reuşeşte să determine Tiraspolul să fie, la rândul său, ceva mai îngăduitor cu interesele Chişinăului, precum ar fi funcţionarea şcolilor cu predare în grafia latină sau accesul locuitorilor din unele sate, aflate sub controlul R. Moldova la propriile terenuri agricole.

Mai mult, aproape o dată la câteva luni au loc exerciţii militare în care aşa-zisele „forţe armate” subordonate pretinsei „republici moldoveneşti nistrene”, îşi demonstrează capacitățile de luptă împotriva „inamicului convențional”, împreună cu soldaţii din Grupul Operativ al Trupelor Ruse, dar şi cu „pacificatorii” ruși. Cine este „inamicul convențional” putem înţelege reieşind din faptul că exerciţiile militare cuprind şi operaţiuni de forţare a râului Nistru.

Cu câteva zile înainte de intrarea în vigoare a înţelegerii privind circulaţia automobilelor, în presa electronică de la Chişinău au apărut imagini cu o variantă modificată şi modernizată de lansator multiplu de rachete reactive BM-21 „Grad”, produsă de „industria de apărare” din regiunea transnistreană (vezi foto). Maşina de luptă în cauză ar fi fost demonstrată cu ocazia paradei de „ziua independenţei” Transnistriei, la 2 septembrie. Faţă de varianta originală, aceasta are câteva avantaje: poate lansa 48 de rachete în loc de 40, şi acestea pot atinge ţinte la distanţe mai mari de 20 de kilometri.

Aşadar, noi le dăm facilităţi, iar ei ne dau rachete şi bombe. Noi le recunoaştem diplomele de studii, ca să poată studia pe tot globul, iar ei ne scuipă în ochi. Oare Chişinăul nu înţelege că, pe măsură ce face tot mai multe cedări, cetăţenii ruşi care ocupă teritoriul din stânga Nistrului vor deveni tot mai agresivi şi vor cere tot mai mult? Cu cât mai mult cedăm, cu atât mai mult ni se cere să cedăm, iar atât de mult nu s-a cedat nici în timpul guvernării comuniste. Sau autorităţile de la Chişinău au vreo înţelegere ascunsă cu pretinşii lideri de la Tiraspol? Dacă nu, ar fi bine să o spună public. Şi ar fi bine să dea explicaţii: până când se vor face concesii, şi, mai ales, când vom începe să primim ceva în schimb pentru ele? Când vor începe să cedeze şi „autorităţile” de la Tiraspol?

Guvernarea este datoare să răspundă la aceste întrebări. Dacă nu dezinteresat, pentru binele public, măcar conştientizând faptul că peste mai puţin de cinci luni vor avea loc alegerile parlamentare. Iar cetăţenii taxează dur, la urnele de vot, fenomene precum laşitatea, eschivarea de responsabilitate şi jocurile obscure cu duşmanii declaraţi ai R. Moldova de la Tiraspol, susţinuţi de armata rusă de ocupaţie.

Articolul precedentPe cine reprezintă Cristina Balan în SUA?
Articolul următorPolitica externă a RM în viziunea principalelor forţe politice ale ţării

Postari relevante:

  • photo_2026-06-24_14-22-47
    MAN cere retragerea proiectului de Politică fiscal-vamală în forma actuală și solicită reluarea procesului de consultări autentice
  • image12
    La Bruxelles - lansată Platforma Agendei de Conectivitate și primul dialog regional privind coridoarele de transport Europa-Asia

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.099)
  • Bloguri (383)
  • Breaking (1.364)
  • Economie (464)
  • Geopolitică (761)
  • Important (9.825)
  • Internațional (147)
  • Justiție (264)
  • Politică (5.781)
  • Social (1.355)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • MAN cere retragerea proiectului de Politică fiscal-vamală în forma actuală și solicită reluarea procesului de consultări autentice 24 iunie 2026
  • La Bruxelles – lansată Platforma Agendei de Conectivitate și primul dialog regional privind coridoarele de transport Europa-Asia 24 iunie 2026
  • PSRM: Universitatea Agrară a supraviețuit foametei și războiului, dar nu și guvernării PAS 24 iunie 2026
  • Ion Ceban: Noi nu ne vindem țara și condamnăm orice declarație a politicienilor în contextul distrugerii țării 24 iunie 2026
  • Tehnologiile avansate pentru diagnosticul și tratamentul cancerului, susținute printr-un cadru legal actualizat 24 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • MAN cere retragerea proiectului de Politică fiscal-vamală în forma actuală și solicită reluarea procesului de consultări autentice 24 iunie 2026
  • La Bruxelles – lansată Platforma Agendei de Conectivitate și primul dialog regional privind coridoarele de transport Europa-Asia 24 iunie 2026
  • PSRM: Universitatea Agrară a supraviețuit foametei și războiului, dar nu și guvernării PAS 24 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2640)
    • iunie (403)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate