• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
19 decembrie 2024 În Actual, Important

Subiectul informării și implicării alegătorilor în procesul electoral, discutat în cadrul unei conferințe regionale organizate de către ODIHR

cec2

În perioada 17-18 decembrie curent, secretara Comisiei Electorale Centrale, Dana Munteanu, a participat la conferința regională, cu tema ”Informarea și implicarea alegătorilor. Perspectiva regională pentru creșterea ratei de participare”, organizată de către Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR),  la Varșovia, Polonia.

Evenimentul și-a propus să obțină următoarele rezultate: un raport cuprinzător care să documenteze principalele provocări, discuții și recomandări referitoare la soluțiile practice și propuneri de politici pentru guverne și organe electorale, în vederea creșterii participării la vot și a incluziunii; cooperare regională sporită prin consolidarea colaborării dintre părțile interesate, pentru a aborda împreună provocările legate de implicarea alegătorilor și inițierea dezvoltării unor proiecte concrete și planuri de acțiuni pentru implementarea recomandărilor discutate în cadrul conferinței.

Pe parcursul a două zile, reprezentanții autorităților electorale, organe de supraveghere, autorități de reglementare a mass-media, asociații ale jurnaliștilor, organizații ale societății civile, inclusiv grupuri civice de observare a alegerilor, experți locali și internaționali au abordat, în cadrul sesiunilor de lucru, următoarele tematici: semnificația participării la vot, campania electorală online, publicitatea politică, provocările și succesele în creșterea participării la vot a grupurilor subreprezentate și abordarea barierelor pentru înregistrarea alegătorilor.

În cadrul activității, Secretara CEC a avut o prezentare privind  rolul autorităților electorale în promovarea transparenței și responsabilității în alegeri, precum și în creșterea participării la vot, importanța proceselor transparente, a reformelor în domeniul înregistrării alegătorilor și care sunt mecanismele utilizate pentru consolidarea încrederii.

Una dintre concluziile conferinței a fost că participarea la vot reprezintă un element fundamental al democrației, fiind un indicator direct al implicării cetățenilor în viața politică. Ratele ridicate de participare semnalează încrederea cetățenilor în instituțiile democratice, în timp ce prezența scăzută poate submina legitimitatea guvernelor alese, reduce încrederea publică și adânci diviziunile sociale. În situații critice, o participare insuficientă poate expune democrațiile riscului de manipulare și instabilitate.

Acesta este al optulea eveniment regional organizat în cadrul proiectului „Suport pentru reforma electorală în Balcanii de Vest”, care sprijină eforturile regiunii de a pune în aplicare recomandările în domeniul administrării alegerilor, înregistrării alegătorilor, reflectării alegerilor, campaniei electorale și finanțării acesteia, precum și soluționării litigiilor electorale, în conformitate cu angajamentele față de OSCE și alte standarde internaționale în materie electorală.

Articolul precedentLa Chișinău a avut loc o masă rotundă dedicată celei de-a 30-a aniversări a proclamării neutralității permanente a Republicii Moldova
Articolul următorUE îndeamnă Republica Moldova să continue reformele economice, să consolideze administrația publică și să ducă la bun sfârșit reforma justiției

Postari relevante:

  • sbani59
    Judecător de la Curtea de Apel Centru, trimis în judecată pentru trafic de influență
  • maia
    Maia Sandu, propusă pentru Premiul Nobel pentru Pace

Caută

CATEGORII

  • Actual (5.818)
  • Bloguri (337)
  • Breaking (1.347)
  • Economie (429)
  • Geopolitică (472)
  • Important (7.534)
  • Internațional (147)
  • Justiție (183)
  • Politică (4.020)
  • Social (837)
  • Uncategorized @ro (21)

Articole recente

  • Judecător de la Curtea de Apel Centru, trimis în judecată pentru trafic de influență 2 februarie 2026
  • Maia Sandu, propusă pentru Premiul Nobel pentru Pace 2 februarie 2026
  • TOP-10 partide cu cele mai mari alocații de la bugetul de stat în 2026 2 februarie 2026
  • Începe sesiunea parlamentară de primăvară 2026 2 februarie 2026
  • Mihai Popșoi întreprinde o vizită de lucru la instituțiile Uniunii Europene 2 februarie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Judecător de la Curtea de Apel Centru, trimis în judecată pentru trafic de influență 2 februarie 2026
  • Maia Sandu, propusă pentru Premiul Nobel pentru Pace 2 februarie 2026
  • TOP-10 partide cu cele mai mari alocații de la bugetul de stat în 2026 2 februarie 2026

Arhiva

  • 2026 (346)
    • februarie (10)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate