• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
19 decembrie 2024 În Actual, Important, Politică

Maia Sandu: Guvernul va veni cu soluții cum malul stâng va plăti pentru gazele pe care le vor cumpăra instituțiile de pe malul drept pentru consum pe malul stâng

maia sandu

Căi tehnice există dincolo de tranzitul prin Ucraina, dar se pare că nu există responsabilitate de partea Gazprom de a-și onora obligațiunea contractuală și de a livra gazele către malul stâng. Declarația a fost făcută astăzi de șeful statului, Maia Sandu.

Președintele a amintit despre faptul că Gazprom nu își îndeplinește obligațiile contractuale în raport cu malul drept de ceva timp.

„Aici lucrurile au fost mai simple pentru că guvernarea a reușit să identifice surse suplimentare alternative. În cazul malului stâng, dacă Gazprom nu-și va îndeplini această obligațiune contractuală, atunci va trebui ca Guvernul să ia alte măsuri. Indiferent de soarta contractului între Ucraina și Federația Rusă există un contract care poate fi în continuare respectat și îndeplinit între S.A. „Moldovagaz” și Gazprom. Așa cum a anunțat domnul prim-ministru, gazele naturale pot fi cumpărate pe piață și pot fi livrate către malul stâng. Problema majoră este capacitatea de plată a celor de pe malul stâng, dar și aici soluții se vor găsi”, a explicat ea.

Totuși – a remarcat Maia Sandu, trebuie să se economisească mai mult și să se reducă consumul.

„Guvernul va veni cu soluții cum malul stâng va plăti pentru gazele pe care le vor cumpăra instituțiile de pe malul drept pentru consum pe malul stâng”, a subliniat oficialul.

Articolul precedentVlad Batrîncea: Ne transformăm într-un stat polițienesc, unde nu există nici secretul corespondenței, nici protejarea vieții private
Articolul următorIgor Dodon: Cred că protestele din țară vor fi din ce în ce mai mari, iar oamenii vor ieși în stradă din proprie inițiativă

Postari relevante:

  • ion ceban
    Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, informează că, de mâine, 2 februarie, copiii revin la lecții cu prezență fizică
  • grosu
    Igor Grosu: Cheia succesului este să muncim împreună pentru a construi primării puternice

Caută

CATEGORII

  • Actual (5.813)
  • Bloguri (337)
  • Breaking (1.346)
  • Economie (429)
  • Geopolitică (471)
  • Important (7.529)
  • Internațional (147)
  • Justiție (182)
  • Politică (4.016)
  • Social (837)
  • Uncategorized @ro (21)

Articole recente

  • Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, informează că, de mâine, 2 februarie, copiii revin la lecții cu prezență fizică 1 februarie 2026
  • Igor Grosu: Cheia succesului este să muncim împreună pentru a construi primării puternice 1 februarie 2026
  • Premierul: Ne dorim primării cu mai multă libertate de decizie 1 februarie 2026
  • Igor Dodon a adresat un mesaj de felicitare lucrătorilor din administrația publică locală 1 februarie 2026
  • Ion Ceban: Puțini cunosc, dar lucrătorii din organele administrației publice locale își desfășoară o bună parte a activității în condiții de alertă 1 februarie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, informează că, de mâine, 2 februarie, copiii revin la lecții cu prezență fizică 1 februarie 2026
  • Igor Grosu: Cheia succesului este să muncim împreună pentru a construi primării puternice 1 februarie 2026
  • Premierul: Ne dorim primării cu mai multă libertate de decizie 1 februarie 2026

Arhiva

  • 2026 (341)
    • februarie (5)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate