• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
20 decembrie 2024 În Actual, Important

Exportul de energie regenerabilă va fi permis doar după acoperirea necesităților interne

carton ser (1)

Secretarul de stat la Ministerul Energiei, Constantin Borosan, a convocat o ședință cu producătorii independenți de de energie regenerabilă din țară, care activează pe piața liberă, pentru a consulta modul de integrare a energiei verzi în rețeaua locală, pentru acoperirea consumului intern. În prezent, producătorii din piața liberă exportă energia electrică produsă în anumite ore, în timp ce, în orele cu consum maxim, Energocom importă energie din România, la prețuri mai mari.  

La ședință au participat reprezentanți ai companiilor care gestionează centrale electrice eoliene și fotovoltaice cu o capacitate totală de cca 215 MW. Părțile au căzut de acord că energia regenerabilă contribuie la atenuarea crizei energetice și poate asigura o parte importantă din necesitate în orele cu consum maxim.

Astfel, s-a decis elaborarea și aplicarea, din 1 ianuarie 2025, a unui mecanism care să permită achiziționarea prioritară a energiei regenerabilă din piață de către Energocom, pentru acoperirea deficitului, dar să permită exportul de energie regenerabilă atunci când consumul intern este acoperit. În acest sens, Energocom deja a elaborat și transmis producătorilor de energie regenerabilă contracte cadru pentru achiziția de energie electrică.

„În 2022 a fost interzis exportul de energie electrică. Acum, cantitățile de energie regenerabilă sunt semnificativ mai mari și vrem să aplicăm un mecanism echitabil, echilibrat și flexibil, care să fie convenabil și producătorilor, astfel, încât aceștia să poată exporta atunci când consumul intern este acoperit,” a declarat Constantin Borosan.

Capacitatea instalată de producție a energiei din surse regenerabile în Republica Moldova a crescut cu peste 55% în acest an, comparativ cu anul precedent, cele mai mari progrese fiind înregistrate în domeniul instalațiilor fotovoltaice. Astfel, în trimestrul trei al anului curent, Republica Moldova a ajuns să aibă centrale electrice din surse regenerabile cu o capacitate instalată de 521 MW sau de 11 ori mai mult decât în anul 2019.

În cazul instalațiilor fotovoltaice, în 9 luni ale anului curent, capacitatea a crescut de la 185 MW în 2023 – la 344 MW sau aproape de 2 ori. Capacitatea instalațiilor eoliene a crescut de la 126 MW în 2023 la 154 MW în 2024, ceea ce reprezintă o creștere de peste 22%.

Din acestea, centrale fotovoltaice cu capacitatea de 119 MW au fost instalate în baza mecanismului de sprijin tarif fix și 84,5 MW fără nici un mecanism de sprijin, energia electrică fiind comercializată în piața liberă. Centralele eoliene în piața liberă au o capacitate de 128 MW, iar în baza legii privind energia regenerabilă din anul 2007 – 25,9 MW.

Articolul precedentIvan Suhodol, despre cele cinci avantaje pe care le are compania de securitate „Justar”
Articolul următorMoldovenii aruncă anual mii de tone de produse alimentare, care ar ajunge la peste un milion de oameni care trăiesc sub pragul sărăciei absolute

Postari relevante:

  • 20251021-_ES26905_0
    Dorin Recean, la ședința Platformei Anticorupție: Avem obligația să continuăm reforma justiției, cu pași mult mai hotărâți și mai rapizi
  • 569931991_1113848470925292_535905894256573061_n
    Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu membrii Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul Regatului Unit al marii Britanii și Irlandei de Nord

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.509)
  • Bloguri (317)
  • Breaking (1.322)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (346)
  • Important (6.213)
  • Internațional (147)
  • Justiție (141)
  • Politică (3.039)
  • Social (574)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Dorin Recean, la ședința Platformei Anticorupție: Avem obligația să continuăm reforma justiției, cu pași mult mai hotărâți și mai rapizi 22 octombrie 2025
  • Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu membrii Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul Regatului Unit al marii Britanii și Irlandei de Nord 22 octombrie 2025
  • Renato Usatîi: Îmi doresc un Parlament nou, în care să fie susținute inițiativele atât ale guvernării, cât și ale opoziției! 22 octombrie 2025
  • Ion Ceban, la ședința de constituire a Parlamentului: Europa trebuie construită acasă, prin acțiuni concrete pentru oameni 22 octombrie 2025
  • Partidul „NOI – Noua Opţiune Istorică”: Noi nu ne supărăm că guvernarea a preluat ideea noastră – din contra, suntem gata să contribuim ca aceasta să fie una de succes 22 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Dorin Recean, la ședința Platformei Anticorupție: Avem obligația să continuăm reforma justiției, cu pași mult mai hotărâți și mai rapizi 22 octombrie 2025
  • Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu membrii Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul Regatului Unit al marii Britanii și Irlandei de Nord 22 octombrie 2025
  • Renato Usatîi: Îmi doresc un Parlament nou, în care să fie susținute inițiativele atât ale guvernării, cât și ale opoziției! 22 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3118)
    • octombrie (246)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate