• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
24 decembrie 2024 În Actual, Important, Politică

Ion Ceban: este pentru prima dată când atâta incompetență și iresponsabilitate vin din partea prim-ministrului, a guvernului și a deputaților

ion ceban

Ion Ceban, primarul capitalei, referindu-se la potențiala criză energetică de la început de ianuarie, a spus că „este pentru prima dată când atâta incompetență și iresponsabilitate vin din partea prim-ministrului, a guvernului, în ansamblu, și a deputaților”.

„Celor care ne recomandă, inclusiv președintelui Parlamentului, care umblă pe la ferestre și caută cine a conectat sau deconectat lumina, cât a economisit, și celor de la Guvern, care stau cu luminile aprinse până noaptea târziu, pe când recomandarea lor este ca noi să le deconectăm:

Am încercat să facem acest lucru acum doi ani, din cauza impotenței și incompetenței celor de la guvernare. Efectul a fost, până la urmă, un scandal public, deoarece am încercat să conectăm luminile mai târziu seara și să le deconectăm mai devreme dimineața.

Atunci când am procedat astfel, în suburbiile capitalei, am fost imediat somați și atenționați de reprezentanții MAI că există riscul creșterii ratei criminalității și a furturilor. Când recomandați ceva, porniți, în primul rând, de la soluțiile pe care le oferiți și nu umblați pe la ferestre să deconectați lumina sau să numărați câte becuri ard în încăpere”, a menționat el.

Edilul a spus că, este regretabil, că până astăzi nu s-a auzit nicio soluție „în ceea ce privește asigurarea Republicii Moldova și a localităților sale cu energie sau care ar fi scenariile de securitate energetică”.

„Suntem practic la o săptămână înainte de 1 ianuarie, iar nimeni dintre colegii noștri nu a fost convocat la discuții privind securitatea energetică. Nu mă refer la persoane concrete, ci la instituția Primăriei, în general, pentru a face claritate privind modul în care urmează să fie asigurată securitatea energetică a statului, per total, dar și a autorităților publice locale. Ce se va întâmpla conform unuia sau altui scenariu?

Este pentru prima dată când atâta incompetență și iresponsabilitate vin din partea prim-ministrului, a guvernului, în ansamblu, și a deputaților”, a subliniat primarul.

Ion Ceban a mai spus că, în aceste circumstanțe, a solicitat să fie transmise demersuri pentru a clarifica ce urmează, ce scenarii sunt prevăzute și cine, dar și cum, va acționa, deoarece din partea statului nu este niciun răspuns.

Articolul precedentIrina Vlah – către cetățeni: Să fim tari, să fim uniţi şi să credem cu fermitate că anul 2025, pe lângă greutăţile pe care le implică, ne va scăpa de incompetenţi şi corupţi!
Articolul următorVlad Filat: Am propus crearea celulei de criză, în cadrul unui plan complex de soluționare a situației de criză în domeniul energetic, încă pe 2 decembrie

Postari relevante:

  • 565796183_799284616430518_6445207192904601373_n
    Moldova la Consiliul Energiei UE: Ministrul Junghietu a discutat cu oficiali europeni și Comisarul pentru Energie și Locuințe
  • ion ceban
    Ion Ceban: Noul Guvern trebuie să fie unul profesionist, cu specialiști dedicați și care să vină cu soluții pentru fiecare domeniu

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.491)
  • Bloguri (317)
  • Breaking (1.321)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (344)
  • Important (6.195)
  • Internațional (147)
  • Justiție (140)
  • Politică (3.023)
  • Social (573)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Moldova la Consiliul Energiei UE: Ministrul Junghietu a discutat cu oficiali europeni și Comisarul pentru Energie și Locuințe 21 octombrie 2025
  • Ion Ceban: Noul Guvern trebuie să fie unul profesionist, cu specialiști dedicați și care să vină cu soluții pentru fiecare domeniu 21 octombrie 2025
  • Roman Roșca, întrevedere cu directorul general al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova 21 octombrie 2025
  • Andrei Năstase: Categoric voi continua activitatea mea politică. Voi face tot ce îmi stă în puteri ca să adun cât mai multă lume 21 octombrie 2025
  • Igor Dodon: Nu vom vota pentru guvernul PAS al Maiei Sandu 21 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Moldova la Consiliul Energiei UE: Ministrul Junghietu a discutat cu oficiali europeni și Comisarul pentru Energie și Locuințe 21 octombrie 2025
  • Ion Ceban: Noul Guvern trebuie să fie unul profesionist, cu specialiști dedicați și care să vină cu soluții pentru fiecare domeniu 21 octombrie 2025
  • Roman Roșca, întrevedere cu directorul general al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova 21 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3100)
    • octombrie (228)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate