• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
3 ianuarie 2025 În Actual, Important

Trei întrebări către guvernare. Vlad Filat: „Această criză generată de incompetența guvernării din păcate va trebui să o trecem cu toții și tare sper că vom supraviețui…”

filat

Ex-Premierul Vlad Filat întreabă „cine nu cunoștea de faptul că gazul care mergea în stângă Nistrului nu era achitat?” și spune că „pe banii care îi plăteam noi pentru e/electrică la Cuciurgan, parțial este susținut regimul de la Tiraspol, lucrurile astea erau cunoscute”.

„Deciziile au fost luate în perioada crizei vestite, energetice, mă refer, la criza din 2021-2022. Noi am avut o perioadă când nu cumpăram energie electrică la Cuciurgan. Cumpăram de pe piața internațională. S-au majorat tarifele, este adevărat. De ce s-a revenit înapoi la cumpărarea energiei la Cuciurgan? Fiindcă sunt interese la mijloc ale celor care iau decizii. Pentru că altfel eu nu pot să-mi explic. Oamenii nu au acceptat tarifele respective, dar se intrase deja într-o etapă de piață.

Și acum când se vorbește despre independență energetică, eu am câteva întrebări adresate guvernării:

1. De ce proiectul de interconectare energetică, semnat fiind în implementare, cu o companie indiană, dând la o parte o companie românească, care trebuia să fie finalizat în implementare la sfârșitul 2023, la sfârșitul anului 2024 ei fac încă fundații? Ca să fim independenți?

2. Cine spune și cine garantează că gazul pe care îl cumpărăm noi la prețurile respective din piața europeană, la origine nu este gaz rusesc? Eu vreau să spun că în marea parte gazul ăsta este rusesc. Fie trecut prin Turcia, fie trecut prin lichefiere și ulterior printr-o țară europeană etc.

3. Cum în această criză s-a ajuns ca transportul de gaze pe teritoriul Republicii Moldova să fie triplat ca preț de către o companie VesttransGaz în spatele căreia este Victor Bodiu, personaj din imediata apropiere a Maiei Sandu și a lui Dorin Recean, fost președinte la BEM?”, a declarat politicianul în cadrul emisiunii „7 zile” de la Cinema 1.

Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova mai spune că, această criză generată de incompetența guvernării din păcate va trebui să o trecem cu toții și eu tare sper că noi vom supraviețui și acestei încercări.

Articolul precedent„Inima Moldovei”: La moment, se impune o amplă evaluare a instrumentarului de care dispune statul Republica Moldova pentru a susține cetățenii ce locuiesc în stânga Nistrului
Articolul următorDrama apicultorilor moldoveni – în prezent trebuie să vândă de trei ori mai multă miere ca să aibă veniturile de acum 15 ani

Postari relevante:

  • parlament
    Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din 5 noiembrie
  • pilipeczkaya
    PSRM cere Guvernului să verifice de urgență modul de organizare a procesului de acordare a compensațiilor, după tragedia de la Soroca

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.178)
  • Bloguri (412)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (488)
  • Geopolitică (888)
  • Important (11.936)
  • Internațional (147)
  • Justiție (313)
  • Politică (7.526)
  • Social (1.855)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din 5 noiembrie 4 noiembrie 2026
  • PSRM cere Guvernului să verifice de urgență modul de organizare a procesului de acordare a compensațiilor, după tragedia de la Soroca 4 noiembrie 2026
  • Audieri la Parlament privind atacurile cibernetice asupra sistemelor informaționale de stat 4 noiembrie 2026
  • CEC a aprobat mai multe hotărâri privind organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie 2026 4 noiembrie 2026
  • Igor Grosu: Moldova a înregistrat progrese pe toate cele 33 de capitole de negocieri 4 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din 5 noiembrie 4 noiembrie 2026
  • PSRM cere Guvernului să verifice de urgență modul de organizare a procesului de acordare a compensațiilor, după tragedia de la Soroca 4 noiembrie 2026
  • Audieri la Parlament privind atacurile cibernetice asupra sistemelor informaționale de stat 4 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4752)
    • noiembrie (75)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate