• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
13 ianuarie 2025 În Actual, Important

Vlad Filat: Facturile pentru energie electrică în ianuarie 2025 vor atinge 110 mln. euro, o valoare de cel puțin două ori mai mare decât în aceeași perioadă din 2024

filat

Vlad Filat, ex-prim-ministru, lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), a spus că instituirea unei celule anticriză era imperativă încă din decembrie 2024, mai exact, cel târziu pe 2 decembrie, și nu la 1 ianuarie 2025 – așa cum a făcut-o Guvernul. 

„În fața unei crize eminente, incapacitatea de a anticipa și de a implementa măsuri urgente pentru asigurarea securității energetice denotă o lipsă de viziune strategică”, a subliniat el.

Astfel, politicianul s-a referit la câteva aspecte importante:

„1.Consum și povara cetățenilor:

– Consum de vârf: În orele critice ale dimineții și serii, Republica Moldova consumă între 800-1.000 MWh, ceea ce evidențiază o presiune sporită pe rețelele de import.

– Capacitatea minimă garantată pentru R. Moldova la hotarul cu România este de 315 MWh.

– La alte hotare cu ENTSO-E, pentru Moldova au fost alocate suplimentar de la 20 MW până la 115 MW în funcție de ora zilei.

– Consum lunar: În ianuarie 2025, consumul total de energie electrică este estimat la 450.000 MWh.

– Costuri pentru cetățeni: Facturile pentru energie electrică în ianuarie 2025 vor atinge 110 milioane de euro, o valoare de cel puțin două ori mai mare decât în aceeași perioadă din 2024.

2.Structura surselor de energie (ianuarie 2025):

Importuri din România: 55-60%
Termoelectrica: 23-30%
Energie regenerabilă: 7-10%
CET-Nord: 4-5%
NHE Costești: 0,5-1%

Această structură demonstrează o dependență periculoasă de importuri, în special în condițiile în care prețurile pe piața internațională sunt în continuă creștere. Dacă vom depăși importul peste 60% vom fi nevoiți să cumpărăm mai multă energie la preț de avarie.

3.Creșterea prețurilor de import:

– Prețurile energiei electrice importate din România sunt preconizate să crească de la 120 Euro/MWh la 160-180 Euro/MWh.
– Această situație va genera majorări în lanț, afectând nu doar gospodăriile, ci și sectorul economic, deja vulnerabil.

4.Lipsa de anticipare:
Guvernul pare să nu înțeleagă că cererea de energie va continua să crească, nu doar în Moldova, ci și în România și regiune.

5.Inacțiunea în diversificarea surselor:
Ponderea redusă a energiei regenerabile și a producției interne arată că nu s-au făcut investiții strategice pentru reducerea dependenței de importuri.

6.Incapacitatea de gestionare:
Măsurile reactive, în locul unor soluții proactive, lasă Moldova la mila piețelor internaționale și a deciziilor politice externe.

7.Povara fiscală asupra cetățenilor:
Dublarea costurilor energetice reflectă nu doar volatilitatea pieței, ci și incapacitatea autorităților de a proteja populația prin măsuri eficiente”.

Articolul precedentVictor Parlicov: Acum nu este vorba despre crearea unui partid politic…Nu exclud să mă alătur unei echipe
Articolul următorMihai Popșoi a avut o întrevedere cu James O’Brien, asistent pentru afaceri europene și eurasiatice al secretarului de stat al SUA

Postari relevante:

  • parlament3
    Două primărițe alese pe lista Partidului Nostru nu vor merge în Parlament
  • FB_IMG_1760694878964
    Conducerea PSDE participă la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.458)
  • Bloguri (316)
  • Breaking (1.321)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (341)
  • Important (6.161)
  • Internațional (147)
  • Justiție (138)
  • Politică (2.997)
  • Social (568)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Două primărițe alese pe lista Partidului Nostru nu vor merge în Parlament 17 octombrie 2025
  • Conducerea PSDE participă la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni 17 octombrie 2025
  • Maia Sandu: Avem nevoie de un prim-ministru care să încerce să învioreze economia 17 octombrie 2025
  • Astăzi începe campania electorală pentru alegerile locale noi din 16 noiembrie 2025 17 octombrie 2025
  • PLDM: După ce a alcătuit lista de deputați și a desfășurat o campanie în favoarea PAS, contrar normelor legale care interzic implicarea instituției prezidențiale în activități partizane, Maia 17 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Două primărițe alese pe lista Partidului Nostru nu vor merge în Parlament 17 octombrie 2025
  • Conducerea PSDE participă la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni 17 octombrie 2025
  • Maia Sandu: Avem nevoie de un prim-ministru care să încerce să învioreze economia 17 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3066)
    • octombrie (194)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate