• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
14 ianuarie 2025 În Actual, Important

Prioritățile cooperării în sectorul energetic, discutate cu reprezentanții Agenției Italiene pentru Cooperare și Dezvoltare și Administratorul Serviciilor Energetice

a4e1f4a6-4c49-4d21-9f20-8cb820fee57b (1)

Ministerul Energiei recent a găzduit o întrevedere cu reprezentanții  Agenției Italiene pentru Cooperare și Dezvoltare (AICS) și ai GSE – Administratorul Serviciilor Energetice din Italia. Scopul principal al întâlnirii a fost evaluarea progresului cooperării în domeniul energetic și stabilirea noilor priorități pentru perioada 2025-2027.

În cadrul întrevederii, secretara de stat a Ministerului Energiei, Carolina Novac, a exprimat recunoștință pentru sprijinul consistent oferit de Italia în domeniul energetic, evidențiind alocarea unei sume de 10 milioane de euro pentru proiectul „Accelerarea unei tranziții energetice echitabile în Republica Moldova”, implementat de PNUD Moldova. 

Proiectul vizează instalarea a 35.000 de contoare inteligente și crearea unei rețele inteligente pentru o gestionare mai eficientă a energiei, contribuind semnificativ la tranziția energetică a țării. 

„Suntem profund recunoscători Italiei pentru sprijinul semnificativ acordat procesului de modernizare și eficientizarea a sectorului nostru energetic. Fondurile și experiența italiană au fost consistente pentru implementarea unor proiecte de amploare, care nu doar facilitează tranziția energetică, dar și protejează categoriile cele mai vulnerabile ale populației”, a menționat în cadrul discuțiilor secretara de stat a Ministerului Energiei. 

De menționat că suportul oferit de Italia a fost folosit pentru operaționalizarea „Fondului de Reducere a Vulnerabilității Energetice”, creat pentru creșterea nivelului de accesibilitate a resurselor energetice și finanțarea măsurilor de reducere a vulnerabilității energetice în rândul populației.

În cadrul discuțiilor, au fost conturate principalele priorități pentru perioada 2025-2027. Printre acestea se numără promovarea transportului public electric, consolidarea rezilienței cibernetice, extinderea utilizării sistemelor de contorizare inteligentă și continuarea sprijinului pentru programele implementate de Centrul Național pentru Energie Durabilă. Oficialii italieni au reafirmat angajamentul lor de a oferi sprijin suplimentar pentru consolidarea sistemului energetic al Republicii Moldova.

Această întâlnire marchează un pas semnificativ în aprofundarea relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Italia, subliniind angajamentul ambelor părți de a promova soluții inovatoare și sustenabile în sectorul energetic, care să sprijine dezvoltarea unei economii verzi și reziliente.

Articolul precedentIrina Vlah – un nou apel către cetățeni: În aceste vremuri grele, avem o singură soluţie – să fim uniţi şi să facem tot posibilul ca să grăbim plecarea incompetenţilor şi corupţilor de la guvernare
Articolul următorAlexandr Stoianoglo, despre implicarea în parlamentare. Cu cine și când va anunța?!

Postari relevante:

  • 760536789_1383518396995383_3549450393937074471_n
    Programul național „Independența care ne unește. Moldova-35”, aprobat de Guvern
  • 760503248_1355495586085101_2686219639701397964_n
    Dorin Junghietu, în vizită de lucru la Stația Electrică Chișinău

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.702)
  • Bloguri (390)
  • Breaking (1.369)
  • Economie (468)
  • Geopolitică (802)
  • Important (10.431)
  • Internațional (147)
  • Justiție (280)
  • Politică (6.257)
  • Social (1.490)
  • Uncategorized @ro (26)

Articole recente

  • Programul național „Independența care ne unește. Moldova-35”, aprobat de Guvern 29 iulie 2026
  • Dorin Junghietu, în vizită de lucru la Stația Electrică Chișinău 29 iulie 2026
  • Guvernul: Concertul de Ziua Limbii Române a fost anulat 29 iulie 2026
  • Guvernul aprobă inițierea unui Memorandum cu India privind colaborarea în învățământul superior 29 iulie 2026
  • Cristina Gherasimov a încurajat tinerii să pună umărul la construirea viitorului european al țării 29 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Programul național „Independența care ne unește. Moldova-35”, aprobat de Guvern 29 iulie 2026
  • Dorin Junghietu, în vizită de lucru la Stația Electrică Chișinău 29 iulie 2026
  • Guvernul: Concertul de Ziua Limbii Române a fost anulat 29 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (3246)
    • iulie (507)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate