• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
16 ianuarie 2025 În Actual, Important, Internațional

Alegerile prezidențiale în România vor avea loc pe 4 mai

alegeri
Guvernul de la București a stabilit data noilor alegeri prezidențiale. Acestea vor avea loc pe 4 mai. De asemenea, s-a decis că românii din diaspora vor vota în toate cele trei zile începând cu ora 07:00. Până acum, vineri, în prima zi de vot, secțiile de vot erau deschise la ora 12:00, transmite IPN.

În ultima zi, duminică, alegătorii din diasporă nu vor mai putea vota după închiderea urnelor în România.

Amintim că, cu două zile până la turul II, Curtea Constituțională a României a anulat scrutinul prezidențial inițiat pe 24 noiembrie, și a decis că întregul proces va fi reluat de la zero.

Magistrații au menționat că „procesul electoral privind alegerea președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale care au distorsionat caracterul liber și corect al votului exprimat de cetățeni și egalitatea de șanse a competitorilor electorali, au afectat caracterul transparent și echitabil al campaniei electorale”.

Articolul precedentPartenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova în discuții la Guvern despre criza energetică
Articolul următorCEC v-a oferi termen suplimentar partidele politice care au întâmpinat dificultăți la semnarea rapoartelor financiare

Postari relevante:

  • gaz anre
    Prețul estimativ de achiziție a gazelor naturale pentru luna noiembrie este de 87,271 EUR/MWh
  • tofan1
    Vasile Tofan, intervenție la două forumuri europene: Avansăm spre UE și consolidăm securitatea energetică a țării

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.155)
  • Bloguri (411)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (488)
  • Geopolitică (884)
  • Important (11.913)
  • Internațional (147)
  • Justiție (313)
  • Politică (7.506)
  • Social (1.852)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Prețul estimativ de achiziție a gazelor naturale pentru luna noiembrie este de 87,271 EUR/MWh 4 noiembrie 2026
  • Vasile Tofan, intervenție la două forumuri europene: Avansăm spre UE și consolidăm securitatea energetică a țării 4 noiembrie 2026
  • Atragerea capitalului american în Republica Moldova, discutată la Mărculești 4 noiembrie 2026
  • CEC: Integritatea funcționarilor electorali este esențială pentru încrederea cetățenilor în alegeri 3 noiembrie 2026
  • Peste 154 mii de cereri au fost depuse pe platforma compensatii.gov.md 3 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Prețul estimativ de achiziție a gazelor naturale pentru luna noiembrie este de 87,271 EUR/MWh 4 noiembrie 2026
  • Vasile Tofan, intervenție la două forumuri europene: Avansăm spre UE și consolidăm securitatea energetică a țării 4 noiembrie 2026
  • Atragerea capitalului american în Republica Moldova, discutată la Mărculești 4 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4729)
    • noiembrie (52)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate