• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
31 ianuarie 2025 În Actual, Important, Politică

Maia Sandu s-a întâlnit cu ministrul de Externe al României, Emil Hurezeanu

1-5

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu ministrul Afacerilor Externe al României, Emil Hurezeanu, aflat la Chișinău în prima sa vizită oficială în această funcție. Discuțiile au reconfirmat caracterul privilegiat al relației bilaterale și sprijinul constant al României pentru Moldova.

România este cel mai important partener strategic al Republicii Moldova, inclusiv,  prin contribuția României la asigurarea securității energetice a țării noastre. În contextul actualei crize energetice provocate de Federația Rusă, jumătate din volumul energiei electrice consumată în Republica Moldova este importată din România, o parte fiind furnizată la preț plafonat. În cadrul discuțiilor, s-a subliniat importanța aprofundării cooperării în domeniul energetic.

Un alt subiect important al întrevederii a fost consolidarea legăturilor economice dintre cele două state și încurajarea companiilor din România să investească în Republica Moldova. De asemenea, s-a pus accent pe îmbunătățirea infrastructurii de transport, inclusiv construcția de noi poduri peste Prut și fluidizarea traficului la frontieră, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri.

În cadrul întrevederii, a fost abordat și subiectul parcursului european al Republicii Moldova, cu accent pe deschiderea seturilor de capitole de negociere în timpul președinției poloneze a Consiliului Uniunii Europene. România rămâne un susținător ferm al aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană și un partener esențial în acest proces.

Articolul precedentGuvernul Regatului Suediei a aprobat un lot de asistență pentru Armata Națională
Articolul următorMajorarea ratei dobânzilor duce la scumpirea creditelor, însă influențează slab asupra deciziei moldovenilor de a lua credite

Postari relevante:

  • parlament
    Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din 5 noiembrie
  • pilipeczkaya
    PSRM cere Guvernului să verifice de urgență modul de organizare a procesului de acordare a compensațiilor, după tragedia de la Soroca

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.178)
  • Bloguri (412)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (488)
  • Geopolitică (888)
  • Important (11.936)
  • Internațional (147)
  • Justiție (313)
  • Politică (7.526)
  • Social (1.855)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din 5 noiembrie 4 noiembrie 2026
  • PSRM cere Guvernului să verifice de urgență modul de organizare a procesului de acordare a compensațiilor, după tragedia de la Soroca 4 noiembrie 2026
  • Audieri la Parlament privind atacurile cibernetice asupra sistemelor informaționale de stat 4 noiembrie 2026
  • CEC a aprobat mai multe hotărâri privind organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie 2026 4 noiembrie 2026
  • Igor Grosu: Moldova a înregistrat progrese pe toate cele 33 de capitole de negocieri 4 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din 5 noiembrie 4 noiembrie 2026
  • PSRM cere Guvernului să verifice de urgență modul de organizare a procesului de acordare a compensațiilor, după tragedia de la Soroca 4 noiembrie 2026
  • Audieri la Parlament privind atacurile cibernetice asupra sistemelor informaționale de stat 4 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4752)
    • noiembrie (75)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate