• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
8 februarie 2025 În Actual, Important, Politică

Maia Sandu efectuează astăzi o vizită de lucru în raionul Rezina

0C4A9603

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează astăzi, 8 februarie, o vizită de lucru în raionul Rezina, unde va avea întrevederi cu autoritățile locale și cetățenii din mai multe sate.

În cadrul vizitei, șefa statului va discuta cu primarii și reprezentanții administrației publice locale despre modernizarea infrastructurii, îmbunătățirea serviciilor publice și noile oportunități de finanțare pentru localități, pe măsură ce Republica Moldova avansează pe calea integrării europene.

Președinta Maia Sandu va avea, de asemenea, întrevederi cu locuitorii satelor Echimăuți, Țahnăuți și Țareuca, unde vor fi abordate teme esențiale precum accesul la servicii medicale, protecția mediului, proiectele de infrastructură, cele de eficiență energetică și măsurile de sprijin pentru populație în contextul crizei energetice generate de neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către Gazprom privind furnizarea de gaze naturale pentru malul stâng al Nistrului.

Totodată, Președinta va participa la evenimentele organizate cu ocazia marcării a 530 de ani de la prima atestare documentară a orașului Rezina, alături de localnici și reprezentanții administrației publice. Raionul Rezina se remarcă prin peisajele sale pitorești, prin lăcașuri de cult de patrimoniu, precum Mănăstirea Țipova, dar și printr-un important potențial de dezvoltare economică și turistică. În ultimii ani, au fost implementate mai multe proiecte de modernizare a infrastructurii locale, având ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de trai ale cetățenilor.

Articolul precedentVIDEO// „Persoane cu comportament suspect au încercat să fotografieze curtea partidului”. Irina Vlah s-a adresat partidului de guvernare
Articolul următorLiderul PSRM: Cu ce ocazie guvernarea numește străini în funcții-cheie în stat? Oare nu avem specialiști ai noștri?!

Postari relevante:

  • popsoi
    Mihai Popșoi a prezentat realizările pe perioada mandatului în calitate de ministru al afacerilor externe, în cadrul Guvernului condus de prim-ministrul Dorin Recean
  • maia sandu
    Maia Sandu a semnat decretul de desemnare a lui Alexandru Munteanu în funcția de Prim-ministru

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.536)
  • Bloguri (317)
  • Breaking (1.323)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (346)
  • Important (6.240)
  • Internațional (147)
  • Justiție (142)
  • Politică (3.062)
  • Social (576)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Mihai Popșoi a prezentat realizările pe perioada mandatului în calitate de ministru al afacerilor externe, în cadrul Guvernului condus de prim-ministrul Dorin Recean 24 octombrie 2025
  • Maia Sandu a semnat decretul de desemnare a lui Alexandru Munteanu în funcția de Prim-ministru 24 octombrie 2025
  • Deputații PAS au mers la consultări cu președintele privind desemnarea noului premier 24 octombrie 2025
  • Veronica Mihailov-Moraru: Voi continua să pun umărul la reforma justiției și la domeniul drepturilor omului 24 octombrie 2025
  • Sergiu Lazarencu a prezentat realizările în calitate de ministru 24 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Mihai Popșoi a prezentat realizările pe perioada mandatului în calitate de ministru al afacerilor externe, în cadrul Guvernului condus de prim-ministrul Dorin Recean 24 octombrie 2025
  • Maia Sandu a semnat decretul de desemnare a lui Alexandru Munteanu în funcția de Prim-ministru 24 octombrie 2025
  • Deputații PAS au mers la consultări cu președintele privind desemnarea noului premier 24 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3145)
    • octombrie (273)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate