Dumitru Spătaru

Chiar dacă 7 partide unioniste au demarat deja discuţii despre posibila participare în comun la următoarele alegeri parlamentare, iar la acest proces sunt aşteptate să participe alte 3 formaţiuni de aceeaşi orientare, există prea puţine şanse să se ajungă la un rezultat ce ar genera un impact politic semnificativ. Iar posibile explicaţii referitor la ce-i împiedică pe unionişti să se unească sunt mai multe. La unele dintre ele mă voi referi în rândurile de mai jos. 

1. Cea mai mare problemă în acest sens sunt relaţiile personale proaste pe care le au liderii unor partide. Fie că şi-au spus cuvântul polemicele şi schimburile dure de replici din trecut, fie experienţa dură de convieţuire politică pe care unii dintre ei o au, dar la moment cert este că unii lideri unionişti sunt atât de porniţi unul împotriva altuia, încât nu a mai rămas loc nici măcar de un elementar „Bună ziua”. Evident, în aceste condiţii nici vorbă nu poate fi că ei s-ar putea aşeza la aceeaşi masă de discuţii, nemaivorbind despre faptul ca să ajungă la careva înţelegeri.

2. În tabăra unionistă există prea multe suspiciuni – practic fiecare al doilea lider unionist este suspectat de relaţii şi interese ascunse. Despre unii se spune că ar fi agenţii camuflaţi ai guvernării în tabăra unionistă, despre alţii – că ar face tot posibilul pentru a zădărnici unitatea unioniştilor, deoarece aceasta ar defavoriza din punct de vedere electoral marile partide pro-europene de dreapta. Până când nu vor depăşi aceste suspiciuni, forţele unioniste nu vor avea nici o şansă să ajungă la un consens privind participarea în comun la următoarele alegeri parlamentare.

3. O a treia mare problemă a forţelor unioniste este că multe dintre ele au doar intenţii nobile, dar nu şi abordări tactice şi strategice. Astfel, până în prezent nu am văzut nici un partid unionist care să prezinte public o strategie de unificare şi valorificare a enormului potenţial pe care-l reprezintă electoratul unionist sau un plan de acţiuni concret în acest sens, care să ia în calcul şi efortul pe filiera primarilor unionişti, şi efortul pe filiera organizaţiilor unioniste din sectorul asociativ etc. Unioniştii, cel puţin până la această etapă, nu au dovedit că au abordări strategice, tactice, pragmatice, ci doar abordări emotive, iar în acest caz e prea puţin probabil ca eforturile lor îndreptate spre unificarea forţelor să dea rezultate.

Desigur, sunt şi multe alte probleme ce îngreunează procesul de discuţii privind o eventuală unificare a unioniştilor. Însă, dacă s-ar încerca măcar soluţionarea celor trei enunţate mai sus (trecerea peste supărările personale, depăşirea suspiciunilor reciproce şi o abordare strategică, complexă a situaţiei), cu siguranţă că unioniştii ar avea mai multe şanse să obţină un rezultat bun în procesul ambiţios pe care l-au demarat.