• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
13 februarie 2025 În Actual, Important, Politică

Andrei Năstase: Cine s-ar fi gândit că procurora pe care PAS a promovat-o cu atâta ardoare va ajunge să fie percepută ca un pericol pentru corupții din guvernare?

nastase1

Fostul ministru de Interne, Andrei Năstase a urmărit cu atenție declarațiile șefei Procuraturii Anticorupție și a remarcat că se arată deschisă pentru un off-line cu jurnaliștii. Potrivit spuselor sale, „e un gest necesar, dar mă tem că vine prea târziu. Presa liberă trebuie prețuită mereu, mai ales când există și deschidere sinceră și din partea ei”.

„După dezvăluirile grave despre imixtiunea demnitarilor în actul de justiție, așteptam reacții ferme din partea conducerii țării, a președintelui, în primul rând. Nu doar că nu au venit, dar, în schimb, am asistat la un val de acuzații venite dinspre unii deputați PAS și chiar dinspre ministra Justiției, întărindu-ne convingerea că mlaștina e mai adâncă decât am crezut.

Iar astăzi dimineață, Igor Grosu a pus capac la toate, anunțând înregistrarea proiectului cu numărul 40, care prevede comasarea PCCOCS cu Procuratura Anticorupție. Ce înseamnă asta? Că puterea nu și-a învățat lecția. După valul de critici din partea societății și eșecul primei tentative de comasare, guvernarea se încăpățânează să meargă mai departe, cu stilul ei inconfundabil – călcând în străchini și pe greble”, a menționat politicianul.

Andrei Năstase a remarcat că „vedem în acest gest o nouă tentativă de a scăpa de Veronica Drăgălin, de cea pe care tot ei au pus-o”.

„Cine s-ar fi gândit că procurora pe care PAS a promovat-o cu atâta ardoare va ajunge să fie percepută ca un pericol pentru corupții din guvernare?

Acesta este un moment decisiv. Dacă nu se ia atitudine, dacă partenerii externi vor închide ochii, guvernarea își va consolida impunitatea și ne va servi în continuare conservele trecutului, în timp ce marii corupți ai vremurilor bune își vor vedea nestingheriți de treabă”, a mai spus el.

Articolul precedentExpoziția „Tourism&Travel Expo” va avea loc la „Moldexpo”
Articolul următorÎncepând cu data de 14 februarie 2025, TVA în domeniul HORECA revine la cota de 8%

Postari relevante:

  • 5-2-1536x1024
    Doina Nistor: Economia Republicii Moldova este pregătită să crească
  • noi
    Cinci propuneri pentru noul Guvern

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.567)
  • Bloguri (318)
  • Breaking (1.323)
  • Economie (408)
  • Geopolitică (348)
  • Important (6.272)
  • Internațional (147)
  • Justiție (145)
  • Politică (3.086)
  • Social (580)
  • Uncategorized @ro (11)

Articole recente

  • Doina Nistor: Economia Republicii Moldova este pregătită să crească 28 octombrie 2025
  • Cinci propuneri pentru noul Guvern 28 octombrie 2025
  • Mihai Popșoi, întrevedere cu vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu 28 octombrie 2025
  • Premierul desemnat: Guvernul va continua să sprijine fermierii și să accelereze dezvoltarea sectorului agricol 28 octombrie 2025
  • Premieră în Moldova: Profesioniștii din cosmetologie au propriul eveniment! 28 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Doina Nistor: Economia Republicii Moldova este pregătită să crească 28 octombrie 2025
  • Cinci propuneri pentru noul Guvern 28 octombrie 2025
  • Mihai Popșoi, întrevedere cu vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu 28 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3178)
    • octombrie (306)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate