• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
10 aprilie 2025 În Actual, Important, Politică

Fostul șef al CFM a devenit membru de partid

oleg

Fostul șef al Căilor Ferate din Moldova (CFM) și managerul în domeniul transporturilor, Oleg Tofilat, a anunțat, astăzi, că aderă la Partidul Schimbării care face parte din Blocul Împreună. E de menționat că, fratele său, economistul Sergiu Tofilat, este membru și vicepreședinte al aceluiași partid. 

În cadrul unei conferințe de presă, el a făcut referire la necesitatea coagulării forțelor sănătoase de dreapta în echipa Blocul Împreună, „care reprezintă, în prezent, unica platformă politică credibilă și pregătită să continue parcursul european al Republicii Moldova, în situația în care „avem de ales între cei care duc țara de râpă și cei care au dus-o de râpă înainte. În mod nepăsător, iresponsabil, incompetent””.

„E timpul sa fim împreună. Sa fim împreună acum că niciodată, dar și mai important – acum ori niciodată. Trăim vremuri în care un an e cât un secol. Trăim timpul marilor crize și marilor oportunități”, a menționat Oleg Tofilat.

Politicianul a mai spus că este gata să se implice în dezvoltarea țării. „Orice domeniu trebuie abordat din perspectiva obiectivelor, organizării și a resurselor”, a precizat el.

Articolul precedent10 ani de Almanah Politic al Republicii Moldova
Articolul următorVictoria Belous, la Conferința națională dedicată industriei HoReCa: „În spatele fiecărei afaceri stă o poveste – de curaj, muncă și perseverență”

Postari relevante:

  • R3_14431-scaled
    Comisia pentru politică externă a avizat candidaturile agreate pentru funcțiile de ambasador al Republicii Moldova în India și Portugalia
  • 1000110082
    MAN propune o soluție legislativă pentru vehiculele abandonate

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.871)
  • Bloguri (374)
  • Breaking (1.362)
  • Economie (463)
  • Geopolitică (736)
  • Important (9.597)
  • Internațional (147)
  • Justiție (254)
  • Politică (5.602)
  • Social (1.308)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Comisia pentru politică externă a avizat candidaturile agreate pentru funcțiile de ambasador al Republicii Moldova în India și Portugalia 10 iunie 2026
  • MAN propune o soluție legislativă pentru vehiculele abandonate 10 iunie 2026
  • Republica Moldova continuă denunțarea acordurilor încheiate pe platforma CSI 10 iunie 2026
  • Vladimir Odnostalco: Politicile PAS au dus la șomaj în masă și la exodul a sute de mii de cetățeni din Republica Moldova 10 iunie 2026
  • Natalia Plugaru a avut o întrevedere cu Directorul General al OIM 10 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Comisia pentru politică externă a avizat candidaturile agreate pentru funcțiile de ambasador al Republicii Moldova în India și Portugalia 10 iunie 2026
  • MAN propune o soluție legislativă pentru vehiculele abandonate 10 iunie 2026
  • Republica Moldova continuă denunțarea acordurilor încheiate pe platforma CSI 10 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2412)
    • iunie (175)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate