• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
27 aprilie 2025 În Important, Politică

Irina Vlah: Vom depune toate eforturile pentru ca drapelul Moldovei să devină un simbol al unității și al armoniei

irina vlah (8)

Cu ocazia Zilei Drapelului de Stat, Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, a declarat: „Cerul albastru, aurul câmpiilor noastre și culoarea roșie a iubirii și credinței — toate acestea sunt unite sub drapelul nostru. Drapelul întruchipează visul unei vieți pașnice, al bunăstării și al muncii în slujba oamenilor. Cu toții ne dorim sincer ca Moldova să prospere, iar drapelul ei să ne umple inimile de mândrie — indiferent de limba pe care o vorbim, naționalitatea sau convingerile noastre”.

„Și chiar dacă astăzi nu totul este așa cum ne-am dori, chiar dacă politicienii lipsiți de onoare mai încearcă încă să ne dezbine, să ne pună etichete și să semene vrajbă pentru propriile interese, ascunzându-se în spatele simbolurilor naționale, cred cu tărie: toate aceste încercări sunt fără putere”, a menționat politiciana.

Irina Vlah a remarcat că fiecare dintre noi cunoaște acel sentiment: când vezi tricolorul nostru peste hotare, inima ți se încălzește și vrei să te întorci acasă, la ai tăi, la cei dragi.

„Îmi doresc din suflet ca sub acest drapel să se împlinească visele profesorului și muncitorului, ale fermierului și medicului, ale pensionarului și studentului — ale tuturor cetățenilor noștri. Scopul INIMA MOLDOVEI este ca țara noastră să fie apreciată și respectată nu doar de noi, moldovenii, ci și de întreaga lume. Vom depune toate eforturile pentru ca drapelul Moldovei să devină un simbol al unității și al armoniei. Sunt sigură că vom reuși — pentru copiii noștri, pentru Moldova”, a mai spus liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”.

Articolul precedentCEC a discutat cu experții OSCE/ODIHR despre îmbunătățirea legislației electorale și combaterea corupției electorale
Articolul următorMaia Sandu s-a întâlnit cu Diaspora din Italia și Spania

Postari relevante:

  • 871794794_2998124877207016_920012199985955995_n
    Un laborator de analiză digitală și investigații OSINT, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare”
  • 0c4a3567
    Cea de-a patra reuniune a Comitetului Local de Coordonare a programului „Parteneriatul pentru Buna Guvernare”

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.103)
  • Bloguri (411)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (487)
  • Geopolitică (881)
  • Important (11.861)
  • Internațional (147)
  • Justiție (311)
  • Politică (7.463)
  • Social (1.841)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Un laborator de analiză digitală și investigații OSINT, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare” 30 octombrie 2026
  • Cea de-a patra reuniune a Comitetului Local de Coordonare a programului „Parteneriatul pentru Buna Guvernare” 30 octombrie 2026
  • 61 de servicii publice digitale au fost restabilite după atacul cibernetic. 21 rămân indisponibile 30 octombrie 2026
  • Igor Grosu: Republica Moldova are aproape 200 de acorduri de cooperare tehnico-militară 30 octombrie 2026
  • Duminică, 1 noiembrie 2026, în 6 localități din țară vor avea loc alegeri locale noi, iar într-o localitate un referendum local 30 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Un laborator de analiză digitală și investigații OSINT, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare” 30 octombrie 2026
  • Cea de-a patra reuniune a Comitetului Local de Coordonare a programului „Parteneriatul pentru Buna Guvernare” 30 octombrie 2026
  • 61 de servicii publice digitale au fost restabilite după atacul cibernetic. 21 rămân indisponibile 30 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4677)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate