• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
30 aprilie 2025 În Actual, Important, Politică

Igor Grosu – îndemn pentru moldovenii din diaspora: „Aceste alegeri sunt cu adevărat cruciale”

grosu

Igor Grosu, președintele Parlamentului, îndeamnă cetățenii din străinătate să se înregistreze prealabil pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie curent. 

„Dragi cetățeni din diasporă, oricât ar încerca unii să divizeze moldovenii în cetățeni de acasă și cetățeni din diasporă, pentru noi toți sunt aceeași familie, cu aceleași drepturi, cu aceleași visuri. La 28 septembrie ne așteaptă o nouă provocare – alegerile parlamentare. Chiar dacă ați auzit asta de mai multe ori de-a lungul anilor, aceste alegeri sunt cu adevărat cruciale. Fie dăm cu piciorul în dezvoltarea începută și în șansa de a deveni stat membru al Uniunii Europene, fie ne răsuflecăm mânecile și continuăm să muncim pentru a avea o țară europeană, liberă și prosperă.

De aceea, vin cu îndemnul să vă înregistrați pe http://inregistrare.cec.md/ pentru a putea vota mai aproape de orașul unde locuiți. Este foarte important ca un număr cât mai mare de cetățeni să se înregistreze prealabil! De acest lucru depinde ca secțiile de votare din străinătate să fie cât mai aproape de dumneavoastră. Menționăm că înregistrarea efectuată pentru alegerile anterioare valabilă și pentru alegerile din 28 septembrie. Dacă v-ați înregistrat deja, vă rog să convingeți cât mai mulți oameni să intre pe site-ul CEC și să se înregistreze. Durează doar câteva minute”, a menționat politicianul.

El a precizat că, în scrutinele anterioare, peste 113.000 de moldoveni s-au înregistrat. „Sunt sigur că putem fi mai mulți. Depinde doar de noi ce se va întâmpla cu Moldova în următorii ani”, a adăugat Igor Grosu.

Articolul precedentDeputații BCS s-au întâlnit cu delegația Comisiei de la Veneția
Articolul următorSondaj iData: Trei forțe – în viitorul Parlament

Postari relevante:

  • 760536789_1383518396995383_3549450393937074471_n
    Programul național „Independența care ne unește. Moldova-35”, aprobat de Guvern
  • 760503248_1355495586085101_2686219639701397964_n
    Dorin Junghietu, în vizită de lucru la Stația Electrică Chișinău

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.702)
  • Bloguri (390)
  • Breaking (1.369)
  • Economie (468)
  • Geopolitică (802)
  • Important (10.431)
  • Internațional (147)
  • Justiție (280)
  • Politică (6.257)
  • Social (1.490)
  • Uncategorized @ro (26)

Articole recente

  • Programul național „Independența care ne unește. Moldova-35”, aprobat de Guvern 29 iulie 2026
  • Dorin Junghietu, în vizită de lucru la Stația Electrică Chișinău 29 iulie 2026
  • Guvernul: Concertul de Ziua Limbii Române a fost anulat 29 iulie 2026
  • Guvernul aprobă inițierea unui Memorandum cu India privind colaborarea în învățământul superior 29 iulie 2026
  • Cristina Gherasimov a încurajat tinerii să pună umărul la construirea viitorului european al țării 29 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Programul național „Independența care ne unește. Moldova-35”, aprobat de Guvern 29 iulie 2026
  • Dorin Junghietu, în vizită de lucru la Stația Electrică Chișinău 29 iulie 2026
  • Guvernul: Concertul de Ziua Limbii Române a fost anulat 29 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (3246)
    • iulie (507)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate