Pe 22 mai, Camera Deputaților din Italia urmează să voteze pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Republica Italiană în domeniul securității sociale – un pas decisiv care va permite implementarea documentului. Acordul a fost deja aprobat de Senatul italian în luna martie, iar după ratificarea de către Camera Deputaților și promulgarea de către Președintele Italiei, acesta va intra în vigoare la 60 de zile.
„După mulți ani de așteptare și mult efort de negociere, suntem foarte aproape de a oferi cetățenilor noștri din Italia liniștea că vor putea beneficia de pensii care reflectă contribuțiile acestora. Acest acord istoric vine să răspundă unei nevoi reale a diasporei noastre din Italia și reprezintă un pas concret pentru asigurarea drepturilor de securitate socială în afara țării”, a declarat Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale.
Totodată, astăzi, 21 mai 2025, Guvernul Republicii Moldova a aprobat semnarea Aranjamentului administrativ pentru aplicarea Acordului dintre Republica Moldova și Republica Italiană în domeniul securității sociale. Inițiativa, promovată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, facilitează accesul la pensii și alte prestații sociale pentru cetățenii moldoveni și italieni care au muncit în cele două state. Documentul reglementează cooperarea între instituțiile competente, stabilește procedurile de comunicare, schimbul de date și documentele necesare.
Acordul bilateral în domeniul securității sociale aduce multiple beneficii pentru cetățenii moldoveni care lucrează sau au lucrat în Italia. Documentul prevede combinarea perioadelor de contribuție pentru stabilirea eligibilității la pensie. Totodată, cererile pentru pensii și alte prestații sociale vor putea fi depuse atât în Republica Italiană, cât și în țara noastră.
Acordul asigură, de asemenea, un cadru de garanții de securitate socială pentru lucrătorii migranți moldoveni, care muncesc sau au muncit în Italia ori trăiesc acolo, dar și pentru italienii stabiliți cu traiul în Republica Moldova. Prevederile se vor aplica angajaților, lucrătorilor independenți, lucrătorilor detașați, personalului misiunilor diplomatice și posturilor consulare. Persoanele eligibile vor putea beneficia de pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate survenită în urma unei boli sau a unui accident de muncă, precum și de pensii de urmaș.
Acordarea prestațiilor sociale se va realiza pe baza principiului proporționalității. Astfel, fiecare stat contractant va acoperi partea de pensie corespunzătoare perioadei de contribuție realizate pe teritoriul său, conform legislației naționale aplicabile.
ro