• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
9 iunie 2025 În Actual, Important, Politică

Vicepreședinta Executivă a Comisiei Europene se află în Republica Moldova

FB_IMG_1749381020222

Vicepreședinta Executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, se află în Republica Moldova pe 9 și 10 iunie, într-o vizită oficială dedicată drepturilor sociale, educației și locurilor de muncă.

Luni, 9 iunie, oficiala va co-prezida prima reuniune a Dialogului la Nivel Înalt Republica Moldova – Uniunea Europeană privind politicile muncii, competențelor, educației, protecției sociale și ale copilului.

La ora 12:00 este planificată o conferință de presă alături de Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, și Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

În a doua parte a zilei sunt prevăzute întrevederi cu Președinta Maia Sandu și Prim-ministrul Dorin Recean, precum și vizite în Criuleni și în localitatea Zubrești din raionul Strășeni – comunități care beneficiază de sprijinul Uniunii Europene.

Marți, 10 iunie, agenda include un dialog deschis cu studenții Universității Tehnice a Moldovei și un eveniment dedicat sprijinului european pentru învățământul superior prin programul Erasmus+ și proiectul EVOLVE4GE – o inițiativă UN Women care vizează combaterea violenței, extinderea oportunităților pentru femei și promovarea guvernanței de gen în Moldova.

Vizita se va încheia cu o întrevedere cu Ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării, Doina Nistor. Discuțiile vor pune accent pe aprofundarea cooperării intre Uniunea Europeană și Republica Moldova, în sprijinul dezvoltării durabile și al creării de noi oportunități pentru cetățeni.

Articolul precedentBlocul Alternativa a discutat cu locuitorii raionului Drochia despre Programul de Țară
Articolul următorIrina Vlah critică inițiativa guvernării: Multe din prevederile proiectului de lege menţionat sunt interpretabile şi pot fi folosite abuziv, introducând inclusiv cenzura în mediul online

Postari relevante:

  • filat
    Vlad Filat: 2025 a fost un an deloc ușor, plin de provocări, dar pe care îl încheiem cu demnitate
  • 585884814_122107293501083259_5318590263209059416_n
    Alexandru Munteanu, în discuții cu veteranii de război din Republica Moldova

Caută

CATEGORII

  • Actual (5.479)
  • Bloguri (332)
  • Breaking (1.336)
  • Economie (423)
  • Geopolitică (427)
  • Important (7.190)
  • Internațional (147)
  • Justiție (175)
  • Politică (3.789)
  • Social (733)
  • Uncategorized @ro (17)

Articole recente

  • Vlad Filat: 2025 a fost un an deloc ușor, plin de provocări, dar pe care îl încheiem cu demnitate 31 decembrie 2025
  • Alexandru Munteanu, în discuții cu veteranii de război din Republica Moldova 31 decembrie 2025
  • Evoluția parcursului de integrare europeană al Republicii Moldova, discutată cu noii ambasadori ai Germaniei și Chinei 31 decembrie 2025
  • Un curier neoficial al Partidului Politic „Șor” a fost deferit justiției 31 decembrie 2025
  • Ion Ceban: Amendamentele MAN – RESPINSE de majoritatea PAS. Așa și nu au învățat nimic! 30 decembrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vlad Filat: 2025 a fost un an deloc ușor, plin de provocări, dar pe care îl încheiem cu demnitate 31 decembrie 2025
  • Alexandru Munteanu, în discuții cu veteranii de război din Republica Moldova 31 decembrie 2025
  • Evoluția parcursului de integrare europeană al Republicii Moldova, discutată cu noii ambasadori ai Germaniei și Chinei 31 decembrie 2025

Arhiva

  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate