• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
17 iunie 2025 În Actual, Important, Politică

Vlad Batrîncea s-a întâlnit cu președintele Camerei Agricole din Austria

img_7880

Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, liderul fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, a avut o întrevedere cu Johannes Schmuckenschlager, președintele Camerei Agricole din Austria și deputat în Parlamentul austriac. La discuții au participat și deputații PSRM Vladimir Odnostalco și Elena Beleacova.

Părțile au abordat teme privind relațiile bilaterale dintre Moldova și Austria, cooperarea în domeniul investițiilor, procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, precum și perspectivele de schimb de experiență în domeniile economic și social.

Vlad Batrîncea a apreciat pozitiv dinamica relațiilor moldo-austriece și a subliniat importanța vizitei oficialului austriac, în special în contextul dezvoltării sectorului vinicol: „Moldova are unele dintre cele mai bune vinuri din regiune și salutăm orice formă de cooperare care contribuie la promovarea produselor noastre pe piața europeană.”

Totodată, Vlad Batrîncea a remarcat că parteneriatul cu Austria contribuie la consolidarea stabilității politice și a securității în Moldova, mai ales ținând cont de statutul de neutralitate al țării. De asemenea, a fost menționată contribuția Austriei la eforturile diplomatice de identificare a unei soluții pașnice pentru Ucraina.

Referindu-se la procesul de integrare europeană, Vlad Batrîncea a reiterat angajamentul față de calitatea acestui parcurs, utilizarea transparentă a fondurilor europene și consolidarea sistemului judiciar, esențial pentru atragerea investițiilor.

Deputatul Vladimir Odnostalco a evidențiat nivelul înalt al sistemului social austriac și a subliniat importanța schimbului de bune practici pentru dezvoltarea domeniului social în Moldova. Deputatul socialist a menționat potențialul cooperării în sectorul farmaceutic, punctând că piața moldovenească este atractivă pentru investitorii austrieci.

La rândul său, deputatul Elena Beleacova a mulțumit ambasadorului austriac pentru sprijinul acordat proiectelor educaționale, evidențiind importanța deschiderii „Colegiului Austriac de Tehnologii Informaționale” în Moldova.

„Astfel de inițiative încurajează tinerii să rămână și să se dezvolte acasă. Sunt investiții în viitor și în noua generație.”

În încheierea întâlnirii, Johannes Schmuckenschlager a menționat că statutul de neutralitate al Moldovei este un avantaj strategic și a confirmat deschiderea Austriei pentru extinderea cooperării în domeniile economic, social, educațional și turistic.

Articolul precedentMihai Popșoi: Impulsionarea competitivității regionale este esențială pentru integrarea europeană
Articolul următorAjutor de 1000 de lei pentru copiii din clasa 1-a până în a 9-a

Postari relevante:

  • cec2
    CEC a anulat înregistrarea candidatului independent la funcția de primar al satului Chirsova
  • 0c4a3544
    La Chișinău au avut loc consultări politice interministeriale moldo-finlandeze

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.085)
  • Bloguri (411)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (487)
  • Geopolitică (879)
  • Important (11.843)
  • Internațional (147)
  • Justiție (311)
  • Politică (7.447)
  • Social (1.836)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • CEC a anulat înregistrarea candidatului independent la funcția de primar al satului Chirsova 30 octombrie 2026
  • La Chișinău au avut loc consultări politice interministeriale moldo-finlandeze 29 octombrie 2026
  • Republica Moldova construiește, cu sprijinul UE și al Suediei, un depozit modern pentru deșeurile radioactive moștenite din perioada sovietică 29 octombrie 2026
  • Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova în cazul a trei persoane 29 octombrie 2026
  • Vasile Tofan, la evenimentul „Construim Moldova”: O țară europeană nu se declară, o țară europeană se construiește 29 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • CEC a anulat înregistrarea candidatului independent la funcția de primar al satului Chirsova 30 octombrie 2026
  • La Chișinău au avut loc consultări politice interministeriale moldo-finlandeze 29 octombrie 2026
  • Republica Moldova construiește, cu sprijinul UE și al Suediei, un depozit modern pentru deșeurile radioactive moștenite din perioada sovietică 29 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4659)
    • octombrie (473)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate