• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
27 iunie 2025 În Actual, Important, Politică

Irina Vlah a participat la evenimentul dedicat Zilei Statalităţii Lituaniei

1000059789
Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, a participat ieri „la un eveniment frumos dedicat Zilei Statalităţii Lituaniei, care în fiecare an este marcată la data de 6 iulie – ziua în care, în anul 1253, Mindaugas a fost încoronat ca rege al Lituaniei. În această zi, în fiecare an, se marchează aniversarea formării statului lituanian și evenimentele care au condus la unificarea țării sub un singur rege”.
„Ţin să-i mulţumesc Excelenţei Sale, Tadas Valionis, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Lituaniei în Republica Moldova, pentru invitaţie şi pentru oportunitatea de a participa la acest eveniment important pentru Lituania şi pentru poporul lituanian şi prietenii săi” – a spus politiciana.
Articolul precedentDelegația Republicii Moldova și-a înaintat candidaturile sale pentru Centrul de presă al Comisiei Unificate de Control
Articolul următorParlamentul, în parteneriat cu Agențiile ONU în Moldova organizează un eveniment dedicat Zilei Naționale a Taților

Postari relevante:

  • WhatsApp-Image-2026-09-21-at-12.18.23-2-1536x1508
    UE sprijină reforma întreprinderilor de stat din Republica Moldova
  • parlamente
    Parlamentul se convoacă în ședință extraordinară

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.466)
  • Bloguri (402)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (481)
  • Geopolitică (834)
  • Important (11.209)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.889)
  • Social (1.706)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • UE sprijină reforma întreprinderilor de stat din Republica Moldova 22 septembrie 2026
  • Parlamentul se convoacă în ședință extraordinară 21 septembrie 2026
  • Ședința CSS: S-a decis declararea stării de urgență în domeniul energetic și hidrologic 21 septembrie 2026
  • Ceban, despre scumpiri: doar Parcul Urban de Autobuze va suporta cheltuieli suplimentare de 20 de milioane de lei 21 septembrie 2026
  • Igor Dodon și Nick Pietrowicz au discutat despre situația din Republica Moldova 21 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • UE sprijină reforma întreprinderilor de stat din Republica Moldova 22 septembrie 2026
  • Parlamentul se convoacă în ședință extraordinară 21 septembrie 2026
  • Ședința CSS: S-a decis declararea stării de urgență în domeniul energetic și hidrologic 21 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4025)
    • septembrie (324)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate