• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
8 iulie 2025 În Actual, Important, Politică

Iurie Muntean, la Frasin: ”Pe noi ne omoară ca națiune”

517358895_122143124702747174_2138186508722108246_n

Iurie Muntean, unul dintre liderii Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic, formațiune parte a Blocului ALTERNATIVA, a avut o întrevedere cu locuitorii comunei Frasin din raionul Dondușeni.

„Pe noi ne omoară ca națiune”, spun locuitorii din Frasin, exprimând frustrarea față de indiferența autorităților în fața problemelor care apasă zilnic asupra comunităților rurale: pensii calculate incorect, lipsa sprijinului pentru agricultori, tarife tot mai mari la utilități și politici care ignoră realitățile satului moldovenesc. Oamenii se simt abandonați, iar deciziile luate de la centru adâncesc și mai mult criza economică, socială și identitară.

”În cadrul întâlnirii cu reprezentanții Blocului Alternativa, cetățenii au solicitat măsuri concrete pentru a redresa situația. Printre priorități s-au numărat susținerea producătorilor autohtoni – în special a fermierilor mici și mijlocii – prin deschiderea de noi piețe externe și relansarea relațiilor comerciale cu piețele tradiționale, precum și protejarea veniturilor din sectorul public și reformarea sistemului de pensii pentru a reflecta cu exactitate munca depusă”, a declarat Iurie Muntean.

Articolul precedentCUB: CEC este transformată dintr-un arbitru independent într-un simplu utilizator, iar partidul de la guvernare obține un control politic inacceptabil asupra infrastructurii care procesează voturile cetățenilor
Articolul următorPSRM din Consiliul raional Ștefan Vodă condamnă acțiunile guvernării PAS: Noi pledăm pentru o abordare egală, corectă și depolitizată

Postari relevante:

  • evghenia gutul
    Evghenia Guțul și Svetlana Popan au contestat la Curtea Supremă de Justiție decizia Curții de Apel
  • 20260728-1ES_1241_0
    Vasile Tofan a discutat cu participanții la piața de carburanți despre măsurile de asigurare a pieței interne

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.657)
  • Bloguri (390)
  • Breaking (1.369)
  • Economie (468)
  • Geopolitică (800)
  • Important (10.386)
  • Internațional (147)
  • Justiție (279)
  • Politică (6.222)
  • Social (1.479)
  • Uncategorized @ro (26)

Articole recente

  • Evghenia Guțul și Svetlana Popan au contestat la Curtea Supremă de Justiție decizia Curții de Apel 28 iulie 2026
  • Vasile Tofan a discutat cu participanții la piața de carburanți despre măsurile de asigurare a pieței interne 28 iulie 2026
  • Cadrul național privind prevenirea și combaterea discriminării va fi aliniat la standardele europene 28 iulie 2026
  • 14 percheziții în nordul țării într-un dosar de contrabandă cu 7,2 milioane de țigarete 28 iulie 2026
  • Ion Ceban: Prin reforma „RESTART”, guvernarea PAS nu urmărește doar să preia școlile din Chișinău, dar și să pună mâna pe 400 de milioane de lei 28 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Evghenia Guțul și Svetlana Popan au contestat la Curtea Supremă de Justiție decizia Curții de Apel 28 iulie 2026
  • Vasile Tofan a discutat cu participanții la piața de carburanți despre măsurile de asigurare a pieței interne 28 iulie 2026
  • Cadrul național privind prevenirea și combaterea discriminării va fi aliniat la standardele europene 28 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (3201)
    • iulie (462)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate