Dumitru Spătaru

În premieră, după mai bine de 27 de ani de independenţă ai Republicii Moldova, în Parlament nu vom avea nici un partid unionist. Avem deputaţi unionişti, avem partide parlamentare care împărtăşesc parţial unionismul, dar nu avem în Legislativ un partid sută la sută unionist şi acest lucru, negreşit, îşi va spune cuvântul atât asupra situaţiei din noul Parlament, cât şi asupra situaţiei politice în general. 

De la proclamarea independenţei şi până în 2005, unioniştii au fost reprezentaţi în Parlament preponderent de Partidul Popular Creştin Democrat. Au mai fost şi alţi deputaţi unionişti sau partide parţial unioniste, dar, cu siguranţă, PPCD a fost cel mai reprezentativ din acest punct de vedere. După „căderea” PPCD, „vocea politică” a unioniştilor a devenit Partidul Liberal. Pe parcursul anilor, la electoratul unionist au pretins şi alte partide, în special după ce liberalii au intrat în cădere liberă (în 2016), dar nici unul nu a reuşit să preia o parte cât de cât considerabilă a electoratului unionist. Şi aceasta în condiţiile în care ponderea curentului unionist în societate a crescut constant, ajungând, după unele estimări, la 25-30%.

Alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 au fost deosebite pentru unionişti. Pe lângă faptul că, în premieră, în scrutin nu s-a înscris nici un partid unionist cu pondere, nu e clar până la urmă unde s-au regăsit voturile unioniştilor. O parte din aceste voturi (deşi e greu de spus cât anume) au mers spre blocul electoral ACUM, alta – spre unii concurenţi electorali cu pondere mai redusă, iar a treia (probabil, cea mai mare parte) nu este exclus că pur şi simplu a boicotat alegerile.

Dacă pornim de la ideea că o parte importantă a electoratului unionist a boicotat alegerile, găsim răspuns şi la întrebarea de ce rezultatul partidelor pro-europene a fost unul relativ modest. Cel puţin, dacă-l comparăm cu precedentele alegeri. Iar aceasta determină şi un posibil blocaj în perioada post electorală. Dacă la precedentele scrutine parlamentare dreapta pro-europeană venea bine structurată şi organizată cu un partid pe extrema dreapta unionistă (PL), un partid de centru-dreapta, dar mai mult orientat spore europenism decât spre unionism (PLDM) şi un partid plasat pe centru-stânga, dar cu viziuni pronunţate pro-europene (PD) şi acestea partide creau premise măcar teoretice pentru o coaliţie de guvernare cât de cât omogenă din punct de vedere politic, acum avem un haos total: două partide pro-europene, care acceptă unionismul doar dozat (PDA şi PAS), un partid care acceptă ideea integrării europene, dar deja nu ca pe una de bază, în prim plan fiind scoasă doctrina pro Moldova (PD), un partid care, de asemenea, pune în prim plan doctrina pro Moldova (PSRM), dar o vede diferit decât modul în care aceasta e văzută de PDM şi un partid care pune accent doar pe politicile sociale, făcând abstracţie de alte aspecte politice sau geopolitice (Partidul Şor). Astfel, lipsa în Parlament a unui partid unionist şi trecerea altui partid printr-un amplu proces de creare a unei noi identităţi politice (PD) face practic imposibilă o nouă coaliţie pro-europeană, sporind în acelaşi timp vizibil şansele unei coaliţii de centru-stânga pe platforma pro Moldova. Probabil, aceeaşi tendinţă se va păstra şi în următorii ani şi, chiar dacă e să admitem că vom asista la regrupări de forţe periodic în Parlament, rezultatul final va fi, în linii mari, acelaşi.

Ce poate determina revenirea dreptei pro-europene în marile joc politic? În primul rând, PAS şi PDA trebuie să înţeleagă că nu pot atrage în totalitate electoratul unionist, iar pentru ca voturile preţioase de pe acest segment să nu se piardă, e nevoie să apară un partid unionist reprezentativ şi credibil. PAS şi PDA nu trebuie să se simtă ameninţate de acest eventual nou partid, pentru că, în final, el va fi partenerul lor politic care-i va ajuta să ajungă la guvernare. În al doilea rând, PAS şi PDA trebuie să înţeleagă că nu se pot înghesui ambii pe acelaşi segment de electorat. Dacă vor să rămână împreună pe acelaşi segment de electorat, trebuie să fuzioneze şi să elibereze uşor segmentul de centru-dreapta, deplasându-se mai spre dreapta. Iar mai aproape de centru trebuie să fie făcut loc pentru un nou proiect politic pro-european. Dacă nu fuzionează, atunci PAS şi PDA trebuie să ajungă la un compromis, stabilind că unul din cele două partide se deplasează uşor spre dreapta, iar celălalt face vizibil un pas spre centru şi chiar spre centru-stânga. Doar dacă aceste lucruri se vor întâmpla, dreapta pro-europeană va putea veni la putere în Moldova, redevenind majoritară. Dacă nu, va rămânea pentru mulţi ani înainte doar în postura de opoziţie parlamentară, în timp ce forţele de centru-stânga vor guverna după bunul lor plac.