Vlad Țurcanu

Partidului Democrat îi place joaca de-a democrația. Deși ar fi putut să facă o alianță cu PSRM imediat după alegeri, ca negocierile prelungite să nu tulbure fața limpede a stabilității, încă rezistă cu stoicism tentației de a pune capăt incertitudinii și de a executa sumar opoziția.

E mai plauzibil ca reținerea sa să fie premeditată, decât impusă de împrejurări. Trebuie să-și adapteze strategia la noile condiții. Deprinși să acționeze doar de pe poziții de forță, pediștii se văd nevoiți să tărăgăneze, deși le place adrenalina. E acea satisfacție drăcească a vânătorului care doboară pasărea dintr-o împușcătură, dar își lasă copoiul să se hârjonească o vreme cu ea.

În același timp, istoria recentă ne arată că, atunci când trage de timp, PD pregătește în taină o lovitură de grație, una cu cât mai mult efect, de preferat devastatoare, care să anuleze premisele de dinainte. Pauzele pe care le solicită sunt aducătoare de surprize.

În 2013, înainte ca magistrații de la Curtea Constituțională să-i interzică lui Vladimir Filat să candideze la funcția de prim-ministru, PD i-a pretins președintelui Timofti, care urma să-l nominalizeze, că mai are nevoie de câteva zile de negocieri cu PLDM. A fost exact răstimpul în care s-a definitivat operațiunea la CC.

Anul trecut, în timp ce primarul ales al capitalei, Andrei Năstase, își mobiliza adepții în apărarea cinematografului Gaudeamus, în niște birouri cu geamuri fumurii se clocea anularea alegerilor din Chișinău.

Și acum PD ar avea în rezervă o intervenție brutală în câmpul legal. Dar s-ar putea ca unii strategi să-l fi avertizat în legătură cu riscul să se delegitimeze, dacă recurge încă o dată la o mișcare abruptă.

Până atunci, rămâne baricadat în cetatea sa. Înăuntrul cetății ordinea e deplină. Fiecare își are locul său și rolul său. Unii ar vrea să scape, dar nu pot. Riscă să fie aruncați în hău de pe ziduri. După slujbele de mobilizare de la televizor, printre mercenari sunt trimiși supraveghetorii, cu cravașa în tureatcă, care avertizează ca nu cumva cineva să catadicsească să iasă din front și să încerce vreun flirt cu zdrențuroșii din opoziție. Aceștia nici bani n-au, nici perspective. Ce să cautați alături de ei? Încă puțin și vor fi terminați.

Una dintre principalele preocupări ale Partidului Democrat, după ce s-a văzut cu sacii în căruță, este să-și strunească oastea de strânsură, căreia îi transmite cu regularitate că ține situația sub control. Dar tocmai această neîncredere a sa în unitatea grupului poate însemna că sistemul pe care l-a modelat cu atâta migală este un colos cu picioarele de lut.

Problema Partidului Democrat este că nu poate să propună societății nimic nou, afară de o relativă stabilitate afișată, care seamănă izbitor cu o stagnare. Dar care-s orizonturile? Cine-s partenerii externi? Cui îi va reveni misiunea să reînnoade legăturile cu UE?

De aceea PD găsește de cuviință să mai aștepte. Obișnuit doar să distrugă, nu găsește resurse interne să construiască ceva notabil. Are nevoie de parteneri cu inițiativă și de energii din afară cu care să se alimenteze pentru a-și recăpăta suflul. În acest scop a eliberat provizoriu rampa, lăsând opoziția să se manifeste.

Și blocul ACUM, care de curând a trecut de la megafoane la microfoane, încearcă să răzbească în prim-planul scenei politice, prin mijloacele pe care le are la îndemână.

Este obligat să fie activ în ochii societății, pentru a și-i apropia pe indeciși, în perspectiva alegerilor locale. O țintă sunt și birocrații oportuniști, care oricând au nevoie de un stăpân. Ei trebuie să afle pe mâna cui s-ar da, dacă ar accepta să schimbe tabăra.

De asemenea, blocul ACUM este privit cu atenție din cancelariile occidentale pentru posibilitatea, nu imediată, în care ar putea reprezenta la un moment dat o alternativă de guvernare.

De aceea opoziția își folosește poziția vizibilă pe care a obținut-o la alegeri pentru a puncta, pentru a se impune în percepția publicului ca o grupare decisă să lupte, nu ca una care merge ca mielul la tăiere înainte de Paște.

S-au dus vremurile în care părea îndreptățită să se victimizeze. După ce a demonstrat că știe să încaseze, trebuie să dovedească că poate fi și creativă, că are curaj să contraatace.

Mai ales că războiul de uzură abia a început și încă nu i se vede sfârșitul.