• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
3 aprilie 2019 În Breaking, Important, Politică

În ce condiţii poate fi posibilă o coaliţie de guvernare PSRM-PDM

scandal1 sah

www.coment.md

Unii consideră că o coaliţie de guvernare dintre Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) şi Partidul Democrat din Moldova (PDM) e ca şi „bătută în cuie”, alţii susţin că aceasta e imposibilă, iar a treia categorie afirmă că adevărul e undeva la mijloc, adică creditează o eventuală astfel de coaliţie cu 50 la 50%. În aceste condiţii, este logic să ne întrebăm: Ce condiţii ar trebui să apară ca o astfel de coaliţie să fie posibilă?     

În primul rând, este foarte important să se identifice punctele de tangenţă între cele două formaţiuni, misiune care deloc nu e uşoară, având în vedere faptul că ele sunt pe părţi diferite ale eşichierului politic. Un punct de pornire în acest sens ar fi tangenţele în domeniul social-economic. Aici nu pot să existe divergenţe, or şi cei din PSRM, şi cei din PDM sunt uniţi de ideea că îmbunătăţirea indicatorilor social-economici, astfel încât să fie influenţat benefic nivelul de viaţă în Republica Moldova, trebuie să fie o prioritate absolută a guvernării. Apropo, atât liderul PSRM, Zinaida Greceanîi, cât şi liderul PDM, Vlad Plahotniuc, după întrevederea de ieri de la Reşedinţa de Stat, convocată de Preşedintele Igor Dodon, au declarat că punctele de vedere ale socialiştilor şi ale democraţilor coincid în special în ceea ce ţine de domeniul social. Deci, există un punct de pornire pentru eventuale negocieri, dacă aceste două partide se vor decide să demareze procesul respectiv.

În al doilea rând, vor trebui să se identifice temele tabu pentru o eventuală coaliţie de guvernare PSRM-PDM. Adică, să se instituie un moratoriu temporar în probleme ce ţin de denumirea limbii, istorie, manifestările unioniste, vectorul politicii externe, alte subiecte sensibile. Alegătorii celor două partide vor trebui să înţeleagă că respectivul moratoriu e ceva fără de care administrarea ţării în comun de către PSRM şi PDM nu ar fi posibilă. Or, orice discuţie la aceste teme va scoate în prim plan divergenţele de opinii şi viziuni pe care le au cele două partide şi astfel stabilitatea politică din Moldova va fi „aruncată în aer”.

În al treilea rând (şi acesta e poate cel mai important aspect), trebuie să înţelegem că o eventuală coaliţie PSRM-PDM e imposibilă fără un acord prealabil al marilor puteri ale lumii. Dacă o astfel de coaliţie şi va deveni realitate, atunci, cu siguranţă, în acest sens va exista un acord, dacă nu al Uniunii Europene, atunci cel puţin al SUA şi al Rusiei. Democraţii, care sunt certaţi şi cu Rusia, şi cu UE, nu-şi pot permite luxul de a se certa şi cu americanii. La rândul lor, socialiştii nu-şi pot permite luxul de a pierde suportul şi bunele relaţii pe care le au cu Rusia. SUA şi Rusia pot identifica interesele comune pe care şi le-ar putea asigura pe calea susţinerii indirecte a unei coaliţii PDM-PSRM. În condiţiile în care înţeleg că practic e imposibil ca la putere în Moldova să vină de sine stătător fie tabăra pro-Est, fie tabăra pro-Vest, Rusia şi SUA ar putea accepta un compromis oarecare, asigurându-se că, chiar dacă nu vor avansa în promovarea intereselor pe care le au în această regiune, cel puţin, mai rău nu va fi.

În momentul în care vor fi întrunite aceste trei minime condiţii, vom putea vorbi despre posibilitatea reală de constituire a coaliţiei PSRM-PDM. Până atunci, toate discuţiile la această temă sunt pur teoretice şi practic fără nici o şansă de reuşită.

Articolul precedentNegociază cineva majoritatea la Chișinău?
Articolul următorVladimir Zelenski&Andrei Năstase, o comparație care îl descalifică pe cel din urmă

Postari relevante:

  • IMG_9227
    Cristina Gherasimov, în discuții cu oficiali europeni despre prioritățile Republicii Moldova în viitor
  • inima moldovei vlah prim
    Cazul Partidului Republican „Inima Moldovei”, în atenția Ambasadei SUA. Irina Vlah: Ne aflăm într-o situație fără precedent

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.443)
  • Bloguri (316)
  • Breaking (1.321)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (339)
  • Important (6.146)
  • Internațional (147)
  • Justiție (138)
  • Politică (2.984)
  • Social (568)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Cristina Gherasimov, în discuții cu oficiali europeni despre prioritățile Republicii Moldova în viitor 16 octombrie 2025
  • Cazul Partidului Republican „Inima Moldovei”, în atenția Ambasadei SUA. Irina Vlah: Ne aflăm într-o situație fără precedent 16 octombrie 2025
  • Opinie: Graba cu care președintele PAS a anunțat numele candidatului la șefia Guvernului e una care pune presiune pe doamna Sandu 16 octombrie 2025
  • Anca Dragu, în discuții cu directorul Departamentului European al FMI 16 octombrie 2025
  • Lider de partid: Prima acţiune pe care ar trebui să o facă noul premier va fi demararea unui amplu audit care să cuprindă cele mai importante domenii 16 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Cristina Gherasimov, în discuții cu oficiali europeni despre prioritățile Republicii Moldova în viitor 16 octombrie 2025
  • Cazul Partidului Republican „Inima Moldovei”, în atenția Ambasadei SUA. Irina Vlah: Ne aflăm într-o situație fără precedent 16 octombrie 2025
  • Opinie: Graba cu care președintele PAS a anunțat numele candidatului la șefia Guvernului e una care pune presiune pe doamna Sandu 16 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3051)
    • octombrie (179)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate