• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
25 septembrie 2025 În Actual, Important, Politică

Ion Chicu, la Florești: Trebuie să facem drumuri și să sprijinim economia locală, nu să speriem oamenii cu războiul

chicu3

Ion Chicu, unul dintre liderii Blocului Electoral ALTERNATIVA, a efectuat o vizită electorală într-un sat din raionul Florești, unde a discutat cu localnicii despre problemele cetățenilor și despre necesitatea unor schimbări politice.

Ion Chicu a criticat mesajele promovate de guvernare în spațiul public și a îndemnat oamenii să nu creadă acestora.

„Ați văzut, când lucrurile se mai agită, iese Președintele țării la televizor, îmbrăcat în negru, și strigă că vine războiul. Dacă nu alegem partidul de guvernare, cade luna pe pământ! Haideți să fim serioși, Moldova nu începe și nu se termină cu un singur om sau partid. Trebuie să ne ocupăm de economie, nu să speriem lumea.”

Chicu a subliniat importanța sprijinirii producătorilor locali și eliminarea birocrației excesive:

„Ajunge usturoiul din China mai repede pe rafturile magazinelor decât cel crescut aici, în grădinile oamenilor. Ca să vinzi ceva în țara ta, îți trebuie șapte certificate. Trebuie să le dăm voie oamenilor să muncească și să vândă ceea ce produc.”

În fața cetățenilor, Ion Chicu a declarat că soluțiile pentru dezvoltare sunt urgente.

„Dacă nu ai drumuri, nu vine nimeni să deschidă o fabrică sau o afacere. Au avut 67 de miliarde de lei în patru ani. Unde sunt drumurile? Unde sunt investițiile? Oamenii nu le-au văzut.”, a declarat Chicu.

În încheiere, el a făcut apel la mobilizarea alegătorilor la scrutinul din 28 mai.

„Știu că mulți dintre voi v-ați pierdut încrederea, dar de data aceasta vom avea observatori în toate secțiile, inclusiv peste hotare. Important este să ieșiți la vot.”, a conchis Chicu.

Articolul precedent(LIVE) Vladimir Plahotniuc a ajuns la Chișinău
Articolul următorTrei partide ar intra în Parlament – sondaj BOP

Postari relevante:

  • Oleg-turcan
    Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită
  • 11.05.2026
    Doi foști angajați ai IFPS, condamnați pentru trafic de influență după ce ar fi pretins și primit bani pentru a influența judecătorii de la CSJ

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.615)
  • Bloguri (390)
  • Breaking (1.369)
  • Economie (467)
  • Geopolitică (800)
  • Important (10.344)
  • Internațional (147)
  • Justiție (278)
  • Politică (6.192)
  • Social (1.463)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită 25 iulie 2026
  • Doi foști angajați ai IFPS, condamnați pentru trafic de influență după ce ar fi pretins și primit bani pentru a influența judecătorii de la CSJ 24 iulie 2026
  • Continuă pregătirea funcționarilor publici implicați în procesul de aderare la UE pentru etapele care urmează 24 iulie 2026
  • MAN a participat la comemorarea a 85 de ani de la crearea Ghetoului din Chișinău 24 iulie 2026
  • Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a discutat cu Directorul General pentru Extindere și Vecinătatea Estică al Comisiei Europene, Gert Jan Koopman 24 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită 25 iulie 2026
  • Doi foști angajați ai IFPS, condamnați pentru trafic de influență după ce ar fi pretins și primit bani pentru a influența judecătorii de la CSJ 24 iulie 2026
  • Continuă pregătirea funcționarilor publici implicați în procesul de aderare la UE pentru etapele care urmează 24 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (3159)
    • iulie (420)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate