• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
3 octombrie 2025 În Actual, Important, Justiție

Ministra Justiției, întrevedere cu omologul român, Radu Marinescu

132443

Ministra Justiției, Veronica Mihailov‑Moraru, a avut o întrevedere la București cu omologul român, Radu Marinescu.

„România este și rămâne un partener strategic și un prieten în drumul european al Republicii Moldova. Colaborarea dintre ministerele noastre este extrem de valoroasă și se bazează pe încredere, schimb de bune practici și rezultate. Mizăm în continuare pe experiența României în procesul de aliniere legislativă la standardele UE”, a precizat ministra în cadrul dialogului.

Părțile au explorat noi segmente de colaborare ce vizează eficientizarea și digitalizarea în justiție, protecția victimelor violenței domestice, pregătirea profesioniștilor în domeniul investigațiilor financiare etc.

La rândul său, ministrul Radu Marinescu a felicitat Republica Moldova pentru alegerea clară a cetățenilor exprimată la scrutinul parlamentar – o decizie fermă pentru parcursul european și valorile democratice. Am fost asigurați de continuitatea cooperării eficiente între ministere și de sprijin deplin în procesul de modernizare și integrare europeană, fapt pentru care le suntem recunoscători.

Articolul precedentFostă candidată la prezidențiale: Alegătorii nu și-au dat votul pentru ca el să fie „mutat”, după bunul plac al cuiva
Articolul următorDe luni vor fi emise de către Enegocom Furnizare primele facturi pentru consumul de gaze naturale

Postari relevante:

  • 0c4a3567
    Cea de-a patra reuniune a Comitetului Local de Coordonare a programului „Parteneriatul pentru Buna Guvernare”
  • 862228835_1582051723949118_5300921946133010174_n
    61 de servicii publice digitale au fost restabilite după atacul cibernetic. 21 rămân indisponibile

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.102)
  • Bloguri (411)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (487)
  • Geopolitică (881)
  • Important (11.860)
  • Internațional (147)
  • Justiție (311)
  • Politică (7.463)
  • Social (1.840)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Cea de-a patra reuniune a Comitetului Local de Coordonare a programului „Parteneriatul pentru Buna Guvernare” 30 octombrie 2026
  • 61 de servicii publice digitale au fost restabilite după atacul cibernetic. 21 rămân indisponibile 30 octombrie 2026
  • Igor Grosu: Republica Moldova are aproape 200 de acorduri de cooperare tehnico-militară 30 octombrie 2026
  • Duminică, 1 noiembrie 2026, în 6 localități din țară vor avea loc alegeri locale noi, iar într-o localitate un referendum local 30 octombrie 2026
  • OIM și Uniunea Europeană lansează un nou proiect pentru sprijinirea gestionării integrate a frontierelor, a vămilor și a fiscalității în Republica Moldova 30 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Cea de-a patra reuniune a Comitetului Local de Coordonare a programului „Parteneriatul pentru Buna Guvernare” 30 octombrie 2026
  • 61 de servicii publice digitale au fost restabilite după atacul cibernetic. 21 rămân indisponibile 30 octombrie 2026
  • Igor Grosu: Republica Moldova are aproape 200 de acorduri de cooperare tehnico-militară 30 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4676)
    • octombrie (490)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate