• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
6 octombrie 2025 În Actual, Important, Politică

Președintele Oficiului Teritorial Basarabeasca al fostului Partid Politic „Șor” – condamnat la 3 ani de închisoare

sentinta-inchisoare

La data de 6 octombrie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare în privința președintelui Oficiului Teritorial Basarabeasca al fostului Partid Politic ,,Șor”, privind săvârșirea infracțiunii de complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat. 

Instanța i-a aplicat o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 3 ani cu executarea acesteia în penitenciar semiînchis și l-a privat de dreptul de a exercita activități legate de  organizare contabilă și financiară în cadrul partidelor politice, precum și privare de activitatea de membru în partide politice pe o durată de 4 ani.

Până la rămânerea definitivă a sentinței, i-a fost aplicată măsura preventivă a arestului preventiv, fiind anunțat în căutare.

De asemenea, din contul inculpatului, a fost dispusă confiscarea în folosul statului a sumei de peste 1,75 milioane de lei, cu titlu de mijloace bănești utilizate la comiterea infracțiunii. Sechestru aplicat pe bunurile inculpatului a fost menținut.

Potrivit probatoriului administrat de către Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informație și Securitate, inculpatul, activând în calitate de Președinte al Oficiului Teritorial Basarabeasca al fostului Partid Politic „Şor” (declarat neconstituțional prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 10 din 19.06.2023 şi radiat din Registrul de stat al persoanelor juridice în data de 23.01.2024), știind că partidul era finanțat de un grup criminal organizat, condus de Ilan Șor, și împreună cu alți membri ai partidului, ar fi contribuit la acceptarea acestei finanțări ilegale, oferind informații și resurse pentru susținerea partidului.

Astfel, inculpatul ar fi acceptat prin complicitate, în mod conștient, să primească bani din partea grupului criminal, în mărime de peste 1,75 milioane lei, bani obținuți ilegal și folosiți pentru activitățile partidului (organizarea protestelor și remunerarea participanților), cu scopul de a influența politica din Republica Moldova și de a obține putere prin mijloace ilegale.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Articolul precedentPLDM cere anunțarea imediată a tarifelor la gazul natural
Articolul următorComentator politic: Voturile culese de Vasile Costiuc îi aparțin pe drept

Postari relevante:

  • 760536789_1383518396995383_3549450393937074471_n
    Programul național „Independența care ne unește. Moldova-35”, aprobat de Guvern
  • 760503248_1355495586085101_2686219639701397964_n
    Dorin Junghietu, în vizită de lucru la Stația Electrică Chișinău

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.702)
  • Bloguri (390)
  • Breaking (1.369)
  • Economie (468)
  • Geopolitică (802)
  • Important (10.431)
  • Internațional (147)
  • Justiție (280)
  • Politică (6.257)
  • Social (1.490)
  • Uncategorized @ro (26)

Articole recente

  • Programul național „Independența care ne unește. Moldova-35”, aprobat de Guvern 29 iulie 2026
  • Dorin Junghietu, în vizită de lucru la Stația Electrică Chișinău 29 iulie 2026
  • Guvernul: Concertul de Ziua Limbii Române a fost anulat 29 iulie 2026
  • Guvernul aprobă inițierea unui Memorandum cu India privind colaborarea în învățământul superior 29 iulie 2026
  • Cristina Gherasimov a încurajat tinerii să pună umărul la construirea viitorului european al țării 29 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Programul național „Independența care ne unește. Moldova-35”, aprobat de Guvern 29 iulie 2026
  • Dorin Junghietu, în vizită de lucru la Stația Electrică Chișinău 29 iulie 2026
  • Guvernul: Concertul de Ziua Limbii Române a fost anulat 29 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (3246)
    • iulie (507)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate