• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
15 octombrie 2025 În Actual, Important, Social

Cetățenii Republicii Moldova care muncesc în Ucraina vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale

lei1

Cetățenii Republicii Moldova care au lucrat în Ucraina, precum și cetățenii ucraineni care și-au desfășurat activitatea în țara noastră, vor putea beneficia de drepturi sociale garantate, inclusiv pensii și alte prestații, pentru perioadele de muncă realizate în ambele state. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor în acest sens.

Documentul stabilește modul de cooperare între instituțiile competente din cele două țări, astfel încât prevederile Acordului să fie aplicate eficient și uniform.

Prin urmare, se creează condițiile necesare pentru ca persoanele care au contribuit la sistemul de asigurări sociale al Republicii Moldova sau la cel al Ucrainei să își poată valorifica drepturile, indiferent de țara în care aleg să trăiască. Se estimează că de acest acord vor beneficia circa 20 de mii de cetățeni.

Republica Moldova a semnat acorduri similare cu 20 de state, printre care Spania, Italia și Germania. Acestea oferă protecție socială cetățenilor moldoveni care au muncit peste hotare, asigurându-le accesul la pensii și alte beneficii sociale recunoscute reciproc.

Articolul precedentBlocul ALTERNATIVA solicită respectarea procedurilor constituționale în desemnarea premierului
Articolul următorCEC prezintă datele despre candidații înregistrați pentru alegerile locale noi

Postari relevante:

  • pldm
    PLDM: Guvernarea trebuie să răspundă pentru compromiterea datelor cetățenilor
  • 55615880904_0968a4c028_k
    Igor Grosu: Bucureștiul poate conta întotdeauna pe Chișinău, așa cum și noi știm că ne putem baza pe România

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.026)
  • Bloguri (410)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (486)
  • Geopolitică (877)
  • Important (11.784)
  • Internațional (147)
  • Justiție (311)
  • Politică (7.393)
  • Social (1.821)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • PLDM: Guvernarea trebuie să răspundă pentru compromiterea datelor cetățenilor 28 octombrie 2026
  • Igor Grosu: Bucureștiul poate conta întotdeauna pe Chișinău, așa cum și noi știm că ne putem baza pe România 28 octombrie 2026
  • AGE: Alte 11 servicii publice sunt disponibile online 28 octombrie 2026
  • Cancelaria de Stat organizează consultări privind pachetul legislativ pentru reforma administrației publice locale 28 octombrie 2026
  • Mihai Popșoi efectuează o vizită de lucru în Regatul Țărilor de Jos 28 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • PLDM: Guvernarea trebuie să răspundă pentru compromiterea datelor cetățenilor 28 octombrie 2026
  • Igor Grosu: Bucureștiul poate conta întotdeauna pe Chișinău, așa cum și noi știm că ne putem baza pe România 28 octombrie 2026
  • AGE: Alte 11 servicii publice sunt disponibile online 28 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4600)
    • octombrie (414)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate