• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
17 octombrie 2025 În Actual, Important, Politică

PLDM: După ce a alcătuit lista de deputați și a desfășurat o campanie în favoarea PAS, contrar normelor legale care interzic implicarea instituției prezidențiale în activități partizane, Maia

pldm (1)

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), într-o declarație, se arată extrem de îngrijorat de maniera revoltătoare în care președinta Maia Sandu își subordonează întreaga putere de stat, sfidând principiile constituționale și echilibrul democratic al instituțiilor Republicii Moldova.

„Declarația recentă, prin care șefa statului își asumă identificarea candidaturii pentru funcția de prim-ministru, fapt confirmat și de Alexandru Munteanu, nu reprezintă doar o imprudență politică, ci o continuare a procesului de concentrare a puterii în afara cadrului legal și constituțional.

După ce a alcătuit lista de deputați și a desfășurat o campanie în favoarea Partidului Acțiune și Solidaritate, contrar normelor legale care interzic implicarea instituției prezidențiale în activități partizane, Maia Sandu continuă să ignore Parlamentul, substituindu-se proceselor democratice și uzurpând prerogative care nu îi aparțin. Prin asumarea unilaterală a deciziei de identificare a premierului, înainte ca Parlamentul să fie convocat și să urmeze procedurile legale, președinta substituie rolul Parlamentului și comite un afront direct la adresa cetățenilor Republicii Moldova, care și-au exercitat suveranitatea prin vot, desemnându-și reprezentanții în Parlamentul nou ales. În același timp, șefa statului încalcă jurământul constituțional, prin care s-a angajat să fie garant al suveranității și al respectării Constituției. Această atitudine denotă dispreț față de principiile statului de drept și o tendință periculoasă de a transforma Președinția într-un centru unic de comandă politică, situat deasupra Constituției” – se spune în declarația PLDM.

PLDM atrage atenția că asemenea derapaje autoritare pun în pericol stabilitatea politică, ordinea constituțională și însăși existența statului de drept. Potrivit formațiunii, societatea noastră se află în pragul unei noi crize politice, care nu mai ține de simple dispute între partide, ci de viabilitatea statului și de funcționarea corectă a instituțiilor sale.

„PLDM subliniază că, în asemenea circumstanțe, nu există roluri pozitive sau negative, ci doar un rezultat prost. Capturarea instituțiilor statului în interesul unei singure persoane duce inevitabil la blocarea mecanismelor democratice și la transformarea acestora în instrumente de obediență politică. Instituțiile nu mai servesc cetățenilor, ci devin anexe ale puterii prezidențiale, pierzându-și autonomia, legitimitatea și încrederea publică. Republica Moldova a trecut cu greu prin perioade de dictatură oligarhică, iar cetățenii nu pot și nu trebuie să accepte o nouă formă de dictatură — fie ea prezidențială sau mascată prin retorică reformistă.

PLDM face apel către toate forțele democratice, către societatea civilă și către partenerii internaționali ai Republicii Moldova să apere independența instituțiilor statului, supremația Constituției și dreptul cetățenilor de a fi guvernați prin lege, nu prin voința arbitrară a unei persoane” – se mai spune în declarație.

Articolul precedentVladimir Voronin nu va deschide ședința de constituire a Parlamentului din postura de decan de vârstă
Articolul următorAstăzi începe campania electorală pentru alegerile locale noi din 16 noiembrie 2025

Postari relevante:

  • 760536789_1383518396995383_3549450393937074471_n
    Programul național „Independența care ne unește. Moldova-35”, aprobat de Guvern
  • 760503248_1355495586085101_2686219639701397964_n
    Dorin Junghietu, în vizită de lucru la Stația Electrică Chișinău

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.702)
  • Bloguri (390)
  • Breaking (1.369)
  • Economie (468)
  • Geopolitică (802)
  • Important (10.431)
  • Internațional (147)
  • Justiție (280)
  • Politică (6.257)
  • Social (1.490)
  • Uncategorized @ro (26)

Articole recente

  • Programul național „Independența care ne unește. Moldova-35”, aprobat de Guvern 29 iulie 2026
  • Dorin Junghietu, în vizită de lucru la Stația Electrică Chișinău 29 iulie 2026
  • Guvernul: Concertul de Ziua Limbii Române a fost anulat 29 iulie 2026
  • Guvernul aprobă inițierea unui Memorandum cu India privind colaborarea în învățământul superior 29 iulie 2026
  • Cristina Gherasimov a încurajat tinerii să pună umărul la construirea viitorului european al țării 29 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Programul național „Independența care ne unește. Moldova-35”, aprobat de Guvern 29 iulie 2026
  • Dorin Junghietu, în vizită de lucru la Stația Electrică Chișinău 29 iulie 2026
  • Guvernul: Concertul de Ziua Limbii Române a fost anulat 29 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (3246)
    • iulie (507)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate