• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
17 octombrie 2025 În Actual, Important, Politică

Maia Sandu: Avem nevoie de un prim-ministru care să încerce să învioreze economia

maia1

Președintele Maia Sandu spune că avem nevoie de un prim-ministru care să încerce să învioreze economia Republicii Moldova și să aducă mai multe investiții, iar Alexandru Munteanu e candidatul potrivit pentru această funcție. 

Oficialul a spus că, după ce Dorin Recean a anunțat că pleacă de la Guvern, împreună cu mai mulți fruntași ai Partidului Acțiune și Solidaritate au discutat despre cine ar putea fi viitorul premier.

„Având câteva opțiuni, am ajuns la concluzia că domnul Munteanu e cel mai potrivit. L-am sunat și, după câteva discuții, a acceptat. Eu personal îl cunosc din anii ’90. Am urmărit traiectoria lui profesională de la distanță. Are experiență managerială, împărtășește valorile noastre, se pricepe la economie. Are și experiență de viață, nu doar profesională. Deseori cel mai complicat e să găsești un om cu experiență managerială seriosă”, a menționat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la Rlive.

Totodată, șeful statului a spus că Igor Grosu dorește și va rămâne în funcția de președinte al Parlamentului.

Articolul precedentAstăzi începe campania electorală pentru alegerile locale noi din 16 noiembrie 2025
Articolul următorConducerea PSDE participă la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni

Postari relevante:

  • 871794794_2998124877207016_920012199985955995_n
    Un laborator de analiză digitală și investigații OSINT, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare”
  • 0c4a3567
    Cea de-a patra reuniune a Comitetului Local de Coordonare a programului „Parteneriatul pentru Buna Guvernare”

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.103)
  • Bloguri (411)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (487)
  • Geopolitică (881)
  • Important (11.861)
  • Internațional (147)
  • Justiție (311)
  • Politică (7.463)
  • Social (1.841)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Un laborator de analiză digitală și investigații OSINT, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare” 30 octombrie 2026
  • Cea de-a patra reuniune a Comitetului Local de Coordonare a programului „Parteneriatul pentru Buna Guvernare” 30 octombrie 2026
  • 61 de servicii publice digitale au fost restabilite după atacul cibernetic. 21 rămân indisponibile 30 octombrie 2026
  • Igor Grosu: Republica Moldova are aproape 200 de acorduri de cooperare tehnico-militară 30 octombrie 2026
  • Duminică, 1 noiembrie 2026, în 6 localități din țară vor avea loc alegeri locale noi, iar într-o localitate un referendum local 30 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Un laborator de analiză digitală și investigații OSINT, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare” 30 octombrie 2026
  • Cea de-a patra reuniune a Comitetului Local de Coordonare a programului „Parteneriatul pentru Buna Guvernare” 30 octombrie 2026
  • 61 de servicii publice digitale au fost restabilite după atacul cibernetic. 21 rămân indisponibile 30 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4677)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate