Igor Grosu a fost ales Președinte al Parlamentului de legislatura a XII-a. Pentru candidatura sa au votat 55 de deputați.
În cadrul ședinței plenare de astăzi, regulamentar, a fost creată Comisia pentru efectuarea alegerii Președintelui Parlamentului, constituită din deputați din toate fracțiunile parlamentare. Membrii acesteia au recepționat propunerile de desemnare a candidaților la funcția de Președinte al Parlamentului și au asigurat pregătirea și desfășurarea procedurii de vot. Pentru funcția de Președinte al Parlamentului au fost înaintați doi candidați. Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate” l-a propus pe Igor Grosu, iar candidatura lui Alexandr Stoianoglo a fost propusă de Fracțiunea parlamentară Alternativa.
După ce a fost ales în funcția de șef al legislativului, Igor Grosu a primit Stindardul Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, care simbolizează autoritatea Președintelui în cadrul organului reprezentativ suprem al poporului și unicii autorități legislative a statului.
În discursul susținut în plenul Parlamentului, Igor Grosu a menționat despre angajamentele pentru următorul mandat. „Avem o șansă unică – să devenim Parlamentul Integrării Europene. Este datoria generației noastre să nu pierdem această șansă. Pentru următorii ani, ne angajăm să ridicăm standardele de viață, să modernizăm instituțiile și să facem investiții pentru a asigura creștere economică. Cu sprijinul prietenilor noștri europeni, vom construi mai multe drumuri, spitale, vom moderniza școli și universități, vom sprijini industrializarea agriculturii, vom stimula exporturile și dezvoltarea companiilor noastre, vom dubla vânzările de mărfuri și de servicii create la noi, în Republica Moldova pe care să le exportăm în întreaga lume”, a subliniat Președintele Parlamentului.
Totodată, șeful legislativului s-a referit la continuarea reformelor care să ducă la întărirea instituțiilor statului. „Avem progrese și am văzut cum s-a lucrat în ultima perioadă. Mai este de lucru și vom continua să facem acele schimbări necesare pentru ca să avem un sistem de drept puternic, independent și în slujba cetățenilor”, a menționat Igor Grosu.
Igor Grosu a fost și Președinte al Parlamentului de legislatura a XI-a, în perioada 2021 – 2025. De asemenea, a fost deputat și în Parlamentul de legislatura a X-a. Igor Grosu este licențiat în istorie. Anterior, a fost viceministru al Educației și expert în cadrul mai multor proiecte.