• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
25 octombrie 2025 În Actual, Geopolitică, Important

Patru membri de familie ai cetățenilor Republicii Moldova, evacuați din Fâșia Gaza, au ajuns în siguranță în Republica Moldova

signal-2025-10-25-10-46-26-227

Ministerul Afacerilor Externe informează că, în urma eforturilor susținute ale echipei MAE și ale Ambasadelor Republicii Moldova la Tel Aviv și Ankara, cu sprijinul partenerilor externi, cei patru membri de familie, cetățeni străini, au fost evacuați din zona afectată și au ajuns în siguranță pe teritoriul Republicii Moldova.

Operațiunea de evacuare a fost realizată în cooperare strânsă cu autoritățile Regatul Hașemit al Iordaniei, Statului Israel, precum și cu implicarea organizațiilor internaționale umanitare.

Ministerul Afacerilor Externe aduce sincere mulțumiri tuturor diplomaților implicați, reprezentanților Crucii Roșie, colegilor Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, partenerilor internaționali și autorităților care au contribuit la desfășurarea în siguranță a acestei misiuni umanitare complexe.

Articolul precedentIgor Grosu: „Pentru următorii patru ani avem un volum enorm de muncă în aproximarea legislației naționale la cea europeană, iar experiența României este esențială”
Articolul următorPremierul desemnat a avut primele consultări cu mediul de afaceri

Postari relevante:

  • 871794794_2998124877207016_920012199985955995_n
    Un laborator de analiză digitală și investigații OSINT, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare”
  • 0c4a3567
    Cea de-a patra reuniune a Comitetului Local de Coordonare a programului „Parteneriatul pentru Buna Guvernare”

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.103)
  • Bloguri (411)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (487)
  • Geopolitică (881)
  • Important (11.861)
  • Internațional (147)
  • Justiție (311)
  • Politică (7.463)
  • Social (1.841)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Un laborator de analiză digitală și investigații OSINT, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare” 30 octombrie 2026
  • Cea de-a patra reuniune a Comitetului Local de Coordonare a programului „Parteneriatul pentru Buna Guvernare” 30 octombrie 2026
  • 61 de servicii publice digitale au fost restabilite după atacul cibernetic. 21 rămân indisponibile 30 octombrie 2026
  • Igor Grosu: Republica Moldova are aproape 200 de acorduri de cooperare tehnico-militară 30 octombrie 2026
  • Duminică, 1 noiembrie 2026, în 6 localități din țară vor avea loc alegeri locale noi, iar într-o localitate un referendum local 30 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Un laborator de analiză digitală și investigații OSINT, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare” 30 octombrie 2026
  • Cea de-a patra reuniune a Comitetului Local de Coordonare a programului „Parteneriatul pentru Buna Guvernare” 30 octombrie 2026
  • 61 de servicii publice digitale au fost restabilite după atacul cibernetic. 21 rămân indisponibile 30 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4677)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate