www.coment.md

Deja de o săptămână politica din Republica Moldova „fierbe”, iar situaţia se schimbă atât de des încât unii nici nu reuşesc măcar să urmărească şirul evenimentelor ce au loc, nu tocmai să se dumirească, să intre în esenţa lor. Iar impresiile generale, de regulă, se fac în baza declaraţiilor politicienilor. De aceea, în rândurile de mai jos am decis să examinăm situaţia din alt unghi de vedere decât cel oferit de politicieni. 

Prima concluzie ce se impune pe marginea evenimentelor de ultimă oră este că Partidul Democrat a capitulat pentru că nu a avut altă soluţie, dar nu pentru că ar fi preocupat de stabilitatea din ţară sau că şi-ar fi dorit deblocarea situaţiei politice. PD era tot mai mult „strâns cu uşa la perete” şi a ales o ieşire din situaţie cât de cât onorabilă. Chiar dacă s-ar fi opus, PD oricum ar fi fost debarcat de la putere, numai că plecarea sa ar fi fost mult mai ruşinoasă. 

A doua concluzie ce se impune este că meritul cel mai mare în debarcarea PDM de la guvernare îi revine Preşedintelui Igor Dodon. Anume şeful statului şi echipa sa au înclinat balanţa în favoarea coaliţiei PSRM-ACUM şi astfel s-a reuşit ceea în ce cu greu se putea de crezut anterior – înlăturarea democraţilor de la guvernare. Democraţii au distrus multe partide şi mulţi politicieni până în prezent şi mulţi credeau că aşa se va întâmpla şi în continuare. Probabil, lucrurile ar fi evoluat anume astfel, dacă Preşedintele Igor Dodon nu ocupa poziţia pe care a ocupat-o. E un fapt istoric care își va ocupa locul meritat în istoria modernă a ţării.

A treia concluzie este că PD va încerca să saboteze noua putere, de aceea, dacă nu–şi doresc să fie o guvernare butaforică, pentru noua putere e absolut necesar să elibereze instituţiile statului de oamenii foştii puteri. Dar aici e important ca noua putere să nu se lase dusă de val şi să măture totul în calea sa – profesioniştii, care nu au avut nici o tangenţă cu politicul, trebuie să rămână. Ei sunt purtători de memorie instituţională şi au capacităţi de care ţara trebuie să se folosească. Înlăturarea lor ar fi o greşeală gravă a noii puteri. 

Concluzia patru este că o prioritate absolută a noii puteri trebuie să fie asigurarea independenţei justiţiei. Dacă nu va face acest lucru, noua putere nu va reuşi nimic: nici să restabilească încrederea cetăţenilor în statul de drept, nici să atragă investiţii, nici să asigure buna funcţionare a instituţiilor, nici să protejeze sistemele vitale pentru oricare stat etc. 

Concluzia cinci este că noua putere trebuie să-şi stabilească clar strategia în raport cu PDM. Capacităţile şi forţa acestui partid nu trebuiesc subestimate. Democraţii rămân o forţă de temut cu şanse reale de revanşă. Subestimarea PDM ar fi o greşeală fatală a noii puteri. 

Concluzia şase – noua putere trebuie să înţeleagă că, chiar dacă a obţinut o  victorie importantă, lupta pentru Moldova abia începe. Va fi o luptă grea şi doar victoria finală va da şanse reale de a asigura ţării un prezent şi un viitor prosper.

A şaptea concluzie este poate cea mai importantă – actuala guvernare trebuie să fie conştientă de faptul că ea doar pune bazele eliberării Moldovei. Efortul de bază însă va reveni guvernării ce va accede la putere după următoarele alegeri parlamentare. Anume acea guvernare, aleasă în baza unui scrutin liber şi corect, având un larg suport popular, va implementa programele, proiectele, care vor transforma Moldova într-un stat modern cu un înalt nivel de prosperitate.