• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
2 decembrie 2025 În Actual, Important, Politică

Alexandr Stoianoglo cere explicații procurorului general despre modul în care a fost gestionată drona depistată la Cuhureștii de Jos

stoianoglo

Deputatul Alexandr Stoianoglo a expediat procurorului general o interpelare oficială privind modul în care a fost gestionată drona depistată pe 25 noiembrie 2025 la Cuhureștii de Jos, Florești. Potrivit spuselor sale, obiectul, un potențial corp delict, a fost expus a doua zi pe treptele Ministerului de Externe, fără sigilare și contrar regimului probelor prevăzut de Codul de procedură penală. 

„Am cerut răspunsuri la o serie de întrebări de interes public. În concret:

1.  A fost sau nu a fost pornită urmărirea penală pe faptul survolării ilegale a spațiului aerian al Republicii Moldova din 25.11.2025? Dacă da, la ce dată și în ce temei?

2.  În baza căror dispoziții legale a fost permis transportul și expunerea publică a unui obiect susceptibil de a fi corp delict, în afara controlului organelor de urmărire penală?

3.  Cine a autorizat deplasarea și prezentarea obiectului în cadrul acțiunii publice de la Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și care este statutul procesual al persoanelor implicate?

4.  A fost întocmit proces-verbal de ridicare, inventariere și sigilare a probelor conform rigorilor Codului de procedură penală? Dacă da, rog indicarea numărului și datei acestor acte.

5.  Cum explică Procuratura Generală faptul utilizării mijloacelor de probă într-un flashmob, prin expunerea publică a corpului delict? Au mai existat astfel de precedente?

6.  Ce măsuri a dispus procurorul, în condițiile prevederilor legale, pentru restabilirea legalității și asigurarea investigării obiective a cazului?” – a menționat el.

Ex-procurorul general a declarat că, într-o asemenea situație, Procuratura are obligația să elimine orice confuzie legată de modul în care organele de urmărire penală gestionează probele și respectă legea.

Articolul precedentMaia Sandu convoacă ședința Consiliului Național de Securitate
Articolul următorCeban propune măsuri urgente pentru combaterea consumului de droguri în Chișinău

Postari relevante:

  • oleg țurcan
    Protecţia producătorilor agricoli prin prisma integrării europene 
  • 871794794_2998124877207016_920012199985955995_n
    Un laborator de analiză digitală și investigații OSINT, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare”

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.104)
  • Bloguri (411)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (488)
  • Geopolitică (881)
  • Important (11.862)
  • Internațional (147)
  • Justiție (311)
  • Politică (7.463)
  • Social (1.841)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Protecţia producătorilor agricoli prin prisma integrării europene  1 noiembrie 2026
  • Un laborator de analiză digitală și investigații OSINT, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare” 30 octombrie 2026
  • Cea de-a patra reuniune a Comitetului Local de Coordonare a programului „Parteneriatul pentru Buna Guvernare” 30 octombrie 2026
  • 61 de servicii publice digitale au fost restabilite după atacul cibernetic. 21 rămân indisponibile 30 octombrie 2026
  • Igor Grosu: Republica Moldova are aproape 200 de acorduri de cooperare tehnico-militară 30 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Protecţia producătorilor agricoli prin prisma integrării europene  1 noiembrie 2026
  • Un laborator de analiză digitală și investigații OSINT, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare” 30 octombrie 2026
  • Cea de-a patra reuniune a Comitetului Local de Coordonare a programului „Parteneriatul pentru Buna Guvernare” 30 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4678)
    • noiembrie (1)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate