• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
17 decembrie 2025 În Actual, Important, Justiție

A încercat să sustragă arma unui polițist și l-a lovit cu pumnul în față – un bărbat, condamnat la închisoare

Chisinau, Moldova: July 10, 2016: The car of the Moldovan police in Chisinau street. Inscription on the car - Police

Procuratura municipiului Chișinău informează despre pronunțarea unei sentințe de condamnare a unui bărbat de 32 de ani, acuzat de violență săvârșită asupra unei persoane cu funcție de răspundere.

Prin decizia instanței, inculpatul a fost condamnat la 1 an de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis.

Potrivit materialelor cauzei, în noaptea lui 1 mai 2025, ofițerul de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Botanica, aflat în serviciul de noapte, a intervenit ca urmare a unei sesizări privind manifestarea unui comportament agresiv  pe o stradă din municipiul Chișinău. La fața locului au fost identificate mai multe persoane, inclusiv inculpatul, care se aflau în stare de ebrietate, consumând alcool și ascultând muzică. Aceștia nu s-au conformat indicațiilor legale ale poliției și au fost conduși ulterior la inspectorat.

În incinta inspectoratului, inculpatul a continuat să manifeste un comportament agresiv, refuzând să colaboreze. În timpul testării cu aparatul „Drager” pentru stabilirea stării de ebrietate, acesta a încercat să sustragă arma din dotarea polițistului, provocând o altercație fizică, în urma căreia ofițerul a fost lovit cu pumnul în față. De asemenea, inculpatul i-a adresat injurii și amenințări.

Inculpatul și-a recunoscut vina.

Până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Articolul precedentGuvernul a aprobat: Schimbări în conducerea mai multor instituții!
Articolul următorVlad Batrîncea a prezentat inițiativele PSRM în domeniul protecției mediului și al dezvoltării regionale

Postari relevante:

  • filat
    Vlad Filat: 2025 a fost un an deloc ușor, plin de provocări, dar pe care îl încheiem cu demnitate
  • 585884814_122107293501083259_5318590263209059416_n
    Alexandru Munteanu, în discuții cu veteranii de război din Republica Moldova

Caută

CATEGORII

  • Actual (5.479)
  • Bloguri (332)
  • Breaking (1.336)
  • Economie (423)
  • Geopolitică (427)
  • Important (7.190)
  • Internațional (147)
  • Justiție (175)
  • Politică (3.789)
  • Social (733)
  • Uncategorized @ro (17)

Articole recente

  • Vlad Filat: 2025 a fost un an deloc ușor, plin de provocări, dar pe care îl încheiem cu demnitate 31 decembrie 2025
  • Alexandru Munteanu, în discuții cu veteranii de război din Republica Moldova 31 decembrie 2025
  • Evoluția parcursului de integrare europeană al Republicii Moldova, discutată cu noii ambasadori ai Germaniei și Chinei 31 decembrie 2025
  • Un curier neoficial al Partidului Politic „Șor” a fost deferit justiției 31 decembrie 2025
  • Ion Ceban: Amendamentele MAN – RESPINSE de majoritatea PAS. Așa și nu au învățat nimic! 30 decembrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vlad Filat: 2025 a fost un an deloc ușor, plin de provocări, dar pe care îl încheiem cu demnitate 31 decembrie 2025
  • Alexandru Munteanu, în discuții cu veteranii de război din Republica Moldova 31 decembrie 2025
  • Evoluția parcursului de integrare europeană al Republicii Moldova, discutată cu noii ambasadori ai Germaniei și Chinei 31 decembrie 2025

Arhiva

  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate